Romania traieste un -cosmar demografic- care i-ar impiedica sa doarma pe multi premieri occidentali, insa autoritatile de la Bucuresti nu se grabesc sa imbunatateasca legislatia din domeniul pensiilor, arata un articol publicat pe site-ul -Financial Times-.
-In Romania exista mai putin de un salariat la fiecare pensionar, potrivit Bancii Mondiale. Acest raport face ca problema Germaniei – patru angajati la fiecare pensionar, dar se preconizeaza ca numarul sa scada la doi pana in 2050 – sa para simpla-, noteaza cotidianul financiar. In plus, daca situatia din Germania a fost catalogata drept criza si a generat adoptarea unui pachet legislativ, in Romania problema n-a starnit nici o reactie.
-Ultima initiativa semnificativa a avut loc in 2000. Atunci, guvernul de centru-dreapta a realizat, printre ultimele sale acte legislative, o reforma a sistemului de pensii, insa, ca un facut, una dintre primele initiative ale noului guvern de centru-stanga a fost sa abroge respectivul act-, noteaza publicatia britanica.
Problemele cu care Romania se confrunta la nivelul raportului dintre numarul angajatilor si cel al pensionarilor s-au agravat rapid in ultimii ani. In 1989 existau patru salariati la fiecare pensionar. Ulterior, raportul s-a schimbat dramatic, pe fondul ratei scazute a natalitatii. Pe de alta parte, autoritatile au emis reglementari care au permis pensionarea la o vechime redusa, sperand sa limiteze somajul. In plus, lista ocupatiilor cu grad ridicat de periculozitate – cum sunt cele din siderurgie si minerit – a fost adaugita cu profesii mai putin practicate, precum -balerin- sau -cantaret la flaut-. -Situatia este foarte grava-, a apreciat Richard Florescu, specialist al reprezentantei Bancii Mondiale in Romania pe probleme de dezvoltare umana.
Pentru administratorii de fonduri, -criza pensiilor- din Romania e o uriasa oportunitate. Un mare numar de companii internationale au profitat de situatie, deschizandu-si reprezentante la Bucuresti. -Au luat in considerare populatia de 22 milioane de locuitori si s-au gandit ca Romania ar putea deveni o a doua Polonie pentru industria pensiilor-, arata -Financial Times-.
Guvernul de la Bucuresti a elaborat un proiect de lege pentru ridicarea -unui al treilea stalp- al sistemului de pensii – contributiile voluntare in cadrul unor fonduri private de pensii. -Cel de-al doilea stalp al sistemului – schemele de pensii pentru companii – a fost deocamdata ignorat de autoritati-, semnaleaza cotidianul economic. Banca Mondiala apreciaza insa ca acel al treilea punct de sustinere este extrem de important pentru ca va pune bazele unei reglementari solide in domeniu si va inlatura temerile create de precedentele experiente ale romanilor cu fondurile de investitii. -Va fi nevoie de o reglementare solida, care sa impiedice aparitia fraudelor si sa linisteasca oamenii, avand in vedere ca in mintea multora dintre romani colapsul fondurilor mutuale este o amintire inca proaspata-, a spus Richard Florescu.
Angelica Mihail, director in cadrul Casei Nationale de Pensii, spune ca guvernul incearca prevenirea unei crize de amploare: -Cautam sa oprim avalansa de nou veniti, penalizandu-i pe cei care ies mai devreme la pensie si inaintand varsta standard de pensionare-.
Intentia autoritatilor este ca varsta de pensionare sa creasca la 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, pana in 2014.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















