
Povestea Danei Preda a început în urmă cu 13 ani, când s-a mutat în SUA deși nu cunoștea deloc limba engleză. Nimic nu a împiedicat-o însă pe tânăra româncă să își îndeplinească visul de a avea propriul ei local, într-unul dintre cele mai populate cartiere din Boston.
După ce a lucrat zece ani ca ospătar, Dana și-a deschis propriul coffee shop, în cartierul North End din Boston, denumit Caffe Lil Italy, scrie publicația Boston Globe. În pofida succesului său cu coffee shop-ul, mulți sunt surprinși când află că românca lucrează încă șase zile pe săptămână la Antico Forno, un restaurant la care ea a început să muncească în urmă cu ani de zile, în speranța că într-o zi își va deschide propriul său local. Dana Preda a afirmat că economisește bani pentru a o ajuta pe sora sa în vârstă de 17 ani, pe care spune că n-a mai văzut-o de un an, ca să emigreze din România în Statele Unite ale Americii.
După ce l-a urmat pe soțul său în SUA în urmă cu 13 ani, Dana Preda a început să lucreze la Antico Forno. „Munceam douăsprezece ore pe zi. Făceam curățenie, spălam pe jos, și nu ajungeam acasă până la primele ore ale dimineții“, a afirmat Dana Preda. „Am vrut întotdeauna să încep propria-mi afacere, dar fără să cunosc limba și fără să am suficienți bani, mi-am spus că trebuie să muncesc în continuare, a adăugat ea.
Primul pas pe care Dana a trebui să îl facă pentru a da o șansă visului ei, a fost învățarea limbii engleze. Tânăra a studiat intens și în câteva luni a putut vorbii fluent în limba engleză, iar de aici până la deschiderea propriei afaceri a fost doar o problemă de timp. După ce a învățat engleza, Dana a putut lucra ca și chelneriță, job pe care
l-a practicat timp de 10 ani în ture duble toată săptămâna. A economisit fiecare dolar și a reușit să strângă suficient de mulți bani încât să își poată deschide propriul caffee shop. „Am vrut ca oamenii să intre și să se simtă bine. Am dorit să ofer o varietate din cele mai bune produse de patiserie ce se pot găsi în cartierul North End“, a afirmat ea, precizând că meniul include produse de patiserie italiană și înghețată. Situat în Salem Street, vizavi de Old North Church, Caffé Lil Italy este în prezent un punct de atracție pentru turiști.
Dana Preda consideră că doar datorită numeroșilor săi ani de muncă la restaurant a fost posibil să-și deschidă coffee shop-ul într-unul dintre cele mai frecventate cartiere din Boston. „Îi apreciez pe toți clienții mei, îndeosebi pe cei care m-au susținut de când am venit în America în urmă cu 13 ani. Îmi place să am un coffee shop despre care oamenii spun că este un succes, dar n-aș fi putut să fac aceasta fără sprijinul acestui cartier, și ei au fost atât de drăguți cu mine“, a declarat Dana Preda. Ea dorește ca până la vară să-și extindă Caffé Lil Italy și să înceapă să ofere un meniu complet pentru dejun înainte de începutul verii, dar să dispună și de mai multe locuri la mese, de vreme ce popularitatea localului său a crescut atât de repede. „Localul ăsta este plin toată ziua, vin aici frecvent pentru că serviciile sunt impecabile și de calitate și știu cât a muncit Dana pentru deschiderea acestui caffee shop. ”, a declarat pentru Boston Globe Ralph Piccolo, unul dintre clienții fideli ai localului.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















