Cheltuielile Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei vor fi orientate, in 2004, mai mult spre categoriile sociale de la care asteapta voturi serioase. Astfel, ministrul muncii, Elena Dumitru, a anuntat, ieri, la prezentarea bugetului in comisiile parlamentare, o crestere a cheltuielilor sociale cu 500 milioane de euro in 2004 fata de acest an. Masura a starnit dezaprobarea opozitiei parlamentare, fiind apreciata drept un stimulent pentru ca PSD sa adune cat mai multe voturi la alegeri.
Pentru la anul, ministrul muncii preconizeaza ca pensia medie va fi de 2,1 milioane de lei lunar – in crestere cu 14,8% fata de 2003), in timp ce pensiile agricultorilor vor fi practic dublate, cea mai mica va fi de 868.000 de lei. Si asta in timp ce salariul minim brut pe tara va fi doar de 2,8 milioane de lei, fata de 2,5 milioane cat este in prezent. Tot pentru 2004, MMSSF anunta un salariu mediu brut de 7,68 milioane de lei.
Practic, PSD demonstreaza in acest mod ca se bazeaza mult mai mult pe cele peste sase milioane de pensionari, decat pe cele 4,8 milioane de salariati.
In total, pentru cheltuielile sociale, guvernul propune 5,5 miliarde de euro (10,8% din PIB). Aceasta suma cumuleaza cheltuielile sociale cuprinse in bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor de somaj, bugetele locale.
Calculul se refera la un total de 6,08 milioane de pensionari de asigurari sociale si 4,82 milioane de salariati, conform documentelor prezentate de guvern. Din buget vor fi platite, de asemenea, indemnizatiile de somaj (2,1 milioane de lei lunar), indemnizatiile de somaj pentru absolventi (1,4 milioane) si platile compensatorii pentru disponibilizati. Ministrul muncii considera ca majorarea bugetului pentru 2004 reflecta cresterea economica, dar, oricum, a recunoscut ca, in Romania, cheltuielile sociale n-au atins procentajul alocat in tarile Uniunii Europene, in acest scop.
Reprezentantii PNL si PD in comisiile de munca au apreciat ca, prin acest buget, guvernul incearca stimularea populatiei, pentru ca PSD sa castige cat mai multe voturi la alegerile din 2004. -Partidul de guvernamant se pregateste de un an electoral, iar singurul scop este de a atrage voturi-, a declarat, dupa prezentare, deputatul PD Gheorghe Barbu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















