Guvernul a autorizat institutiile publice, printr-un proiect de lege, sa vanda veteranilor si vaduvelor de razboi locuintele din fondul locativ de stat pe care le au in administrare si care sunt detinute de acestia pe baza unor contracte de inchiriere.
Vanzarea locuintelor se va face la cererea persoanei indreptatite, cu avizul Oficiului pentru Problemele Veteranilor de Razboi din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Nu vor putea fi vandute locuintele care fac obiectul unei cauze privind dreptul de proprietate, aflata pe rolul instantelor si pentru care s-a solicitat restituirea in natura conform Legii 10/2001.
Totodata, locuintele nu pot fi vandute daca persoanele indreptatite au primit deja credite conform Legii 44/1994 pentru cumpararea de locuinte in conditii avantajoase, altele decat cele mentionate anterior, sau daca au cumparat o alta locuinta, construita din fondurile statului.
Procedura de vanzare a locuintelor va fi stabilita in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a legii.
O alta masura prevazuta in proiectul de lege vizeaza includerea veteranilor de razboi, invalizilor si vaduvelor de razboi in categoria persoanelor care beneficiaza de prevederile Ordonantei 71/2004 privind acordarea unor facilitati familiilor de pensionari.
Astfel, de facilitatile de transport pe calea ferata pot beneficia si sotul sau sotia titularului dreptului dupa caz, cu incadrarea in numarul total de calatorii la care titularul are dreptul, potrivit Legii 44/1994.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















