Home Social Viiturile ar putea fi anunțate prin SMS cu 30 de minute înainte!

Viiturile ar putea fi anunțate prin SMS cu 30 de minute înainte!

DISTRIBUIŢI

Autoritățile intenționează să implementeze în 2014 un sistem de avertizare prin telefon pentru a reduce numărul de victime în caz de inundații. Proiectul pilot ar putea demara din primăvară, iar din toamnă se va extinde în întreaga țară.  Localnicii din zonele afectate de viituri ar putea primi o alertă prin SMS în cazul producerii unui astfel de fenomen.

Inundațiile din Galați produse în septembrie 2013 se pot repeta oricând în orice parte a țării, atrag atenția specialiștii. Nouă persoane și-au pierdut viața, sute de oameni au fugit din calea viiturilor, iar autoritățile s-au declarat neputincioase. Alertarea prin telefon cu cel puțin 30 de minute înaintea producerii viiturilor este soluția autorităților pentru acest an, astfel încât numărul victimelor în caz de inundații sau dezastre naturale să scadă, a arătat ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga. „Timpul în care primarul putea să anunțe cetățeanul din zona inundabilă este mare. Trebuie să scurtăm acest timp în cazul avertizărilor în care evenimentele se întâmplă în 30 de minute. Nu există timpul fizic ca primăria să-i anunțe pe toți cetățenii din satele învecinate din zonele inundabile”, a spus oficialul joi, într-o conferință de presă de lansare a proiectului pilot, citat de digi24.ro.
Informațiile pe care le vor regăsi localnicii în zonele de risc sunt clare: vor primi date despre zona pe unde intra viitura în sat și perioada de timp în care este așteptată viitura. Foarte important este că vor afla și locul către care pot pleca pentru a-și salva viețile. În 2014, în România au fost identificate 746 de zone de risc, iar în cazul în care au loc precipitații abundente, inundațiile se pot produce într-un timp foarte scurt. Alertarea prin telefon este o soluție ce ar putea salva vieți.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.