Home Special Budapesta 1938 – moment de glorie a sportului românesc

Budapesta 1938 – moment de glorie a sportului românesc

DISTRIBUIŢI

Puțini își mai aduc aminte de admirabila performanță a tirului din România care, prin marele sportiv care a fost Manole Stroici, a dominat performanțele europene din deceniul 4 al secolului trecut.

Câștigător al numeroase competiții de tir internaționale din anii ´30, Manole s-a confruntat în două împrejurări importante cu campionul maghiar Geza Hatvany.

Prima oară, la Roma, în 1936, cei doi au concurat direct la titlul european. După prima zi de competiție, cei doi erau la egalitate, urmând să se decidă câștigătorul în ziua următoare. Ungurul era prieten bun cu italienii și a solicitat un control medical pentru ambii concurenți. Medicul, cumpărat poate de Hatvany, a constatat la maxilarul lui Stroici o ușoară umflătură inerentă suportării reculului patului de pușcă așezat, după cum se știe, pe obraz. Medicul a decis că Manole nu poate continua să tragă și el a pierdut campionatul…

După doi ani, în 1938, cei doi se confruntau din nou pentru un titlu european. Iarăși după prima zi ei erau la perfectă egalitate, decizia amânându-se pentru a doua zi.

Hatvany era conte și mare bogătaș maghiar. În seara dinaintea competiției decisive, el a organizat în superba lui vilă din Budapesta o somptuoasă recepție în onoarea concurenților la concursul de tir.

Vedetele feminine erau Anișoara frumoasa soție a lui Manole și superba consoartă a contelui maghiar. S-a băut multă șampanie și s-a dansat până spre ziuă.

A doua zi – cea a competiției decisive – Stroici avea de dimineață o teribilă migrenă. „Cred că n-am să pot concura” i-a spus el Anișoarei, cam descurajat. „Nici vorbă” a ripostat ea categoric. „Concurează, poate o să pierzi, dar nu ai voie să abandonezi”. Anișoara avea totdeauna cu ea rugăciunea „Tatăl Nostru” tradusă pentru prima oară în limba română în anul 1601 de Marele Logofăt Luca Stroici – strămoșul lui Manole. Ea i-a citit lui Manole cu voce tare textul rugăciunii așa cum o tradusese cu mai bine de trei veacuri în urmă Logofătul. Și i-a administrat soțului 3-4 cafele tari și fără zahăr…

Manole și-a revenit și s-a hotărât să concureze. Și, …a câștigat titlul de campion european la tir.

Cu mult fairplay, contele l-a felicitat, i-a înmânat cupa și o sumă importantă de bani. A refuzat însă să organizeze a se cânta Imnul Regal Român, așa cum ar fi fost firesc…

Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.