Home Special De subventia de 20% vor beneficia toti clientii creditului ipotecar

De subventia de 20% vor beneficia toti clientii creditului ipotecar

DISTRIBUIŢI

Dupa ce anuntasera ca de aceasta masura reparatorie pentru reintroducerea TVA vor beneficia numai clientii Agentiei Nationale pentru Locuinte, autoritatile au incercat s-o dea la-ntors in privinta subventiei ce va fi acordata pentru cei care-si construiesc prima casa prin credit ipotecar.

Ministrul Finantelor, dl Mihai Tanasescu, a anuntat public, la sfarsitul saptamanii trecute, ca de subventie vor beneficia toti cei care apeleaza la creditul ipotecar, indiferent daca el este contractat prin ANL sau prin oricare alta banca comerciala. Potrivit ministrului, doritorul trebuie doar sa se duca la banca si sa contracteze un credit ipotecar, care va fi rambursat in mod normal. Apoi, bugetul statului ar urma sa compenseze 20% din valoarea totala a creditului contractat pentru constructia primei case.

Dl ministru nu a precizat insa cum se va face aceasta compensare si de catre care institutie a statului – Ministerul Finantelor, cel al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei sau alta entitate. Oficialul nu a spus nici cand va fi facuta virarea banilor in contul bancii comerciale respective. Pentru ca este greu de crezut ca vreo banca ce opereaza pe piata romaneasca va reduce fiecare rata sau avansul cu 20%, in perspectiva unei ipotetice recuperari a banilor de la stat.

In cel mai bun caz, creditul va fi rambursat dupa planul stabilit de banca, la valoarea lui reala, si abia peste cativa ani banii acordati drept compensatie de catre stat vor ajunge la beneficiarul imprumutului. Si aceasta pentru ca nici o banca nu se bazeaza pe vorbe, chiar daca ele au fost rostite de un ministru, ci pe reglementari concrete care, cel putin pana in prezent, nu au aparut.

In consecinta, singurii care vor fi avantajati de -masurile reparatorii- promise de Guvern vor fi tot clientii ANL. Marii perdanti vor fi firmele private de constructii care lucreaza independent, si nu pe baza de contracte cu Agentia Nationala pentru Locuinte.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.