E binecunoscut efortul politicienilor patrioți și al conducătorilor Armatei, sprijiniți cu toții de Monarhie, de a lupta alături de Antantă în primul război mondial, pentru făurirea României Mari.
În perioada neutralității țării (1914-1016) ni s-au făcut propuneri din partea ambelor tabere de a intra în război. Cele ale Antantei au prevalat și la data de 14/27 August 1916 Consiliul de Coroană întrunit la Palatul Cotroceni a decis declanșarea războiului către Austro-Ungaria.
La 27 August, trei armate române conduse de generalii Prezan, Averescu și Culcer au declanșat ofensiva spre Ardeal reușind în prima perioadă să avanseze cu succes.
După 6 septembrie însă, în urma înfrângerii de la Turtucaia armata română a fost nevoită să se retragă din Ardeal spre sud, pentru a apăra teritoriul național.
Înfrângerea de la Turtucaia a avut consecințe profund nefaste asupra mersului războiului. Poetul Topârceanu care a luptat în armata română învinsă la Turtucaia, descrie starea logistică și umană a trupelor noastre ca fiind sub orice critică. Au murit în luptă 34.000 de militari și au căzut prizonieri la bulgari alți 30.000 de militari români printre care și însuși Topârceanu.
După luptele de la Turtucaia, armata bulgară condusă de generalul german von Makensen a continuat să atace la nord de dunăre. Cu toată rezistența (opusă dârz) trupele noastre au cedat treptat teren.
La data de 6 decembrie 1916 Bucureștiul a fost ocupat și nemții au instalat un guvern filogerman condus de Alexandru Marghiloman.
Regele Ferdinand cu Regina Maria, împreună cu guvernul Brătianu și numeroși oameni politici și de cultură patrioți s-au refugiat la Iași, de unde cu toate rigorile războiului au însuflețit rezistența armatei române conduse de generalii Prezan și Averescu.
Ocupanții germani conduși de von Makensen au negociat cu guvernul Marghiloman un „tratat de pace” umilitor, „Pacea de la București” semnată la 7 Mai 1918 din partea Română de Marghiloman. Acest Act nu a fost niciodată ratificat de Rege.
Adevărul din spatele consemnărilor oficiale este foarte controversat: pregătirea, semnarea, neratificarea apoi anularea Tratatului implorând aproape fără excepții pe toți oamenii politici din România.
Undeva în fundalul evenimentelor, se poate ghici existența unui interes național dar e cu fond teribil de complicat, la fel cum a fost de-a lungul istoriei ce s-a întâmplat la (Versailles, Yalta, Malta, etc).
În contextul evenimentelor crunte 1916-1918, triste pentru țara noastră, apare o rază de lumină obținută cu eroismul luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Dumnezeu iubea România și n-a lăsat-o în mâna politicienilor și atunci a binecuvântat eroismul zecilor de mii de ostași români care s-au jertfit în acele locuri sfinte. Și pe oamenii neamestecați în impuritățile politicii printre care se ilustrează mareșalul Prezan (pe atunci general) și șeful biroului operațiilor militare Maiorul Ion Antonescu – nimeni altul decât viitorul mareșal al anului ´40.
Iată, textual ce declara Regele Ferdinand decorându-l pe Antonescu după victoria de la Mărășești „meriți pe deplin recunoștința Regelui tău”
*
* *
Înfrângerea armatelor germane pe frontul din Franța, la 11 Noiembrie 1918 a schimbat situația din România în mod radical.
„Pacea de la București” este anulată iar România reintră în război împotriva Puterilor Centrale la 10 Noiembrie 1918, cu numai o zi înainte ca acestea să ceară armistițiu (11 Noiembrie 1918).
Trebuie amintit faptul că după izbucnirea revoluției bolșevice (octombrie 1917) și Pacea cu Germania încheiată de Lenin la Brest-Litovsk, România a rămas singura țară din Estul Europei care se mai lupta cu nemții.
Un moment cu mare semnificație națională îl reprezintă Proclamația Unirii Basarabiei cu Țara (27 Martie 1918) în timp ce România semnase nefericita pace de la București din (7 Martie 1918). Românii Basarabeni au dovedit astfel cât de adevărată este legătura lor cu România.
Învinsă în război, Austro-Ungaria era în pragul destrămării.
În Ardeal, românii pregăteau realizarea visului istoric: Unirea cu Țara. Marii patrioți ardeleni conduși de Iuliu Maniu au organizat Consiliul Dirigent care avea sarcina să pregătească și să organizeze eficient integrarea Ardealului în țară. Între timp Consiliul Național Central de la Arad, cu participarea a 1228 de deputați a proclamat Unirea Transilvaniei cu România.
La 1 decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională care a proclamat Unirea. „Liderii” acestei admirabile acțiuni au fost Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băsești și alții.
*
Acțiunile care au urmat Înălțătorului Moment de la 1 Decembrie 1918 s-au concretizat pe recunoașterea internațională a granițelor României Mari.
La tratativele care au precedat semnării Păcii de la Versailles (28 iunie 1918), „negociator” neoficial dar recunoscut de toți a fost Regina Maria. În întrevederile avute cu principalii oameni de stat ai Andantei, în frunte cu Președintele SUA, Woodrow Wilson, Regina a susținut și a reușit să convingă pentru recunoașterea României Mari. Utilizând argumentații istorice și geopolitice de mare profunzime dar și argumente de frumusețe și de finețe specific feminine, Regina Maria a fost cea care a dat câștig de cauză României la Versailles.
Foarte bine documentat materialul dumneavoastra, felicitari pentru curajul de a releva faptul ca in Romania au existat personalitati care nu au precupetit nici un efort, sacrificiu personal, financiar pentrr ca Romania sa devina un stat national, unitar, indivizibil prin actul marii uniri de la 1 Decembrie 1918.
Constat cu amaraciune ca sunteti printre putinii intelectuali ce au curajul sa infrunte propaganda vadita anti -nationale menita sa induca poporului roman o culpa sau o vina din care se obtin ulterior bani, influenta din partea anumitor foste puteri coloniale si nu numai.
Asa ca un mic exemplu, pentru faptul ca Romania a ramas fidela in aceiasi tabara cu Franta, cea din urma a santajat in cel mai ordinar mod cu putinta statul Roman, conditionand recunoastrea actului de unire de la 1 Decembrie 1918 de cedarea unor sectoare strategice din economia nationala, situatia fiind descrisa ulterior de contemporanii conferintei de la Paris la care faceti dumneavoastra referinta.
Si daca sunt evenutali detractori, filo – francezi deranjati de tupeul de a devaoala adevaratul mod in care Franta ne-a tratat ca tara, pe acest subiect, le sugereze sa se documenteze temeinic din arhivele istorice, iar daca nu au timpul necesar, sa citeasca sau macar sa aibe curajul sa citeasca cartea Confesiunile unui Tradator aparuta recent pe piata de carte.
Dl Prof. Dr. Gh. Boldur-Lățescu GREȘEȘTE FUNDAMENTAL ȘI JIGNEȘTE memoria Regelui Ferdinand I cel LOIAL! Îi concedem că greșește neintenționat, numai din lipsă de informare, când afirmă: ”La data de 14/27 August 1916 Consiliul de Coroană întrunit la Palatul Cotroceni a decis declanșarea războiului către Austro-Ungaria.” Memoriile mai multor participanți, PĂUBLICATE ÎN ANII RESPECTIVI, sunt concordante: ”Primul a vorbit regele, care a declarat: Îmi iau răspunderea declarării războiului. V-am invitat pentru a vă cere să susțineți această decizie….”
Unde ați auzit astăzi politruci ca Băsescu, Iohannis, Antonescu, Tăriceanu să declare : ”Îmi asum răspunderea” pentru decizii insignifiante în raport cu decizia din 1916!
NUUU! EI e fără de greșeală! Regele… ”Mă lași?”
”Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?…
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia minciunii?” Mihai Eminescu, ”Scrisoarea a III-a”
Prof univ dr ing Mircea Ilinca, EDITAT