Acasă Special Kamasutra bolșevică: Sex în toalete publice și „tovarășele femei“ la comun

Kamasutra bolșevică: Sex în toalete publice și „tovarășele femei“ la comun

DISTRIBUIȚI

Poveste de dragoste în Romania comunistă: tovarășul Ionel, tânăr tinichigiu, frezor, sculer-matrițer, sau orice altă meserie proletară vă trece prin minte, dar musai fruntaș în producție, a cunoscut-o pe tovarășa Florica, Măriuca sau Elena, UTM-istă, ori UTC-istă de nădejde și, bineînțeles, tot om de bază la locul de muncă. Unde s-au cunoscut? Păi, la o acțiune de interes obștesc, la o zi de 1 Mai  ori, și mai bine, pe un șantier de muncă patriotică. După un timp, cei doi au început să se plimbe sub clar de lună comentând, desigur extrem de com­petent, directivele de partid. Și abia după ce au devenit cu adevărat intimi și-au permis să discute despre cine știe ce inovație, a lui sau a ei care ar fi crescut produc­ti­vi­tatea muncii.  Sex? Să fim serioși: despre asta se putea vorbi, (dar de fapt nu se vorbea) abia după bine­cuvîn­ta­rea Ofițerului de la Starea Civilă. Și, în nici un caz sex pentru plăcere ci doar pentru a aduce pe lume o altă generație de comuniști, bineînțeles și ei fruntași în pro­ducție. Cu siguranță că o asemenea poveste de amor vi se pare incredibilă și de-a dreptul nesărată. Totuși, de­cenii la rînd, literatura și arta cinematografică au fost sufocate de asemenea năzbâtii. În plus, „baronii roșii” n-au obosit niciodată să trăncănească despre „omul nou”, născut din „visul de aur“ care, după ce ar fi  su­fo­cat planeta cu valuri compacte de  idioțenii pro­pa­gan­dis­tice, ar fi sfîrșit prin ne duce pe toți, încolonați în ordine, direct în raiul comunist. Oricît ar părea acum de stupide, asemnea povești otrăvite au sufocat mintea și viața ghinionistelor generații care au apucat să trăiască sub cisma unor  regimuri comuniste. Acum poate că am uitat, dar și aici la noi, în România socialistă din vremea „Epocii de Aur”, PCR-ul condus de Ceaușescu ne-a procopsit cu dramaticul „Decret” din 1967 și, ceva mai târziu, cu stupidul „Cod al Eticii și Echității Socialiste“. Bineînțeles că toate aceste bazaconii erau destinate doar „poporului muncitor” căruia trebuia să-i intre bine în cap că “familia este celula de bază a societății”, iar dragostea și mai ales sexul făcut de dragul plăcerii, sunt doar niște semne ale decadenței burgheze care trebuiau, nu-i așa, smulse din rădăcină.

„Revoluția sexuală bolșevică”

Se spune că, dincolo de evenimentele consemnate în cronici ori în tratatele de specialitate,  istoria omenirii este, de fapt, un lanț nesfîrșit de manipulări propa­gan­dis­tice: azi lăudăm ceea ce am huli alaltăieri, iar dacă interesele o vor cere, poimâine vom înjura ceea ce am apreciat astăzi. Departe de a fi doar o vorbă în vînt, expresie a vreunei „teorii a conspirației”, această con­sta­ta­re este confirmată, cel puțin în ceea ce privește sexul și familia chiar de istoria ultimului secol. Un secol cumplit, dominat, până în fibra sa cea mai adîncă, de haos și minciună vehiculate prin propagandă și ridicate la rangul de politică de stat. Propagandă care n-a ocolit nici măcar viața intimă. Ba, de foarte multe ori, a pornit chiar de la ea. Decenii la rând, majoritatea regimurilor co­mu­nis­te au idealizat și au ridicat în slăvi morala clasei muncitoare, bazată pe valorile unei familii clădite pe iluzoria etică socialisă, din care erotismul era „castrat” și alungat cu scîrbă,  acuzat fiind că ar fi o expresie re­tro­gra­dă a decadenței capitaliste. Dar asta n-a fost întot­dea­una așa. La scurt timp după Marea Revoluție din Octombrie, comuniștii ruși au încercat să impună, în toată lumea, liberalizarea absolută a erotismului. Cum era și normal, au făcut primii pași ai noii revoluții sexuale chiar acasă la ei, în nou inventata Republică a Sovietelor. Plasându-se în contradicție flagrantă cu linia politică din  zilele noastre, Nicolai Ivanovici Buharin, teoretician de vază a primei generații de activiști bolșevici a afirmat, sus și tare,  că familia este una dintre ultimele fortărețe ale conservatorismului burghez, o pie­dică ce trebuia desființată cât mai rapid cu putință. Iar în ceea ce privește sexul, atunci, pe la începutul anilor 20, s-au lansat „pe piață” tot soiul de idei, care mai de care mai bizare. Una dintre ele, exprimată cu o rigoare aproape pedagogică susținea că „dragostea este doar o simplă necesitate psihologică care trebuie satisfăcută pe loc, la fel de simplu și de natural precum foamea sau se­tea. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai clare, primii „baroni” bolșevici au promovat ideea că viața și valorile comunei primitive, când totul era la comun, erau mult superioare familiei monogame burgheze, bazată pe pro­prietate privată și căsătoria care aducea cu sine „aser­virea femeii”. Deci, conform noii morale bolșevice, totul ar fi fost pus la comun: averile, bunurile de folosință mai mult sau mai puțin personală și, bineînțeles femeile. Iar copii rezultați din această conviețuire în devălmășie, ar fi urmat să fie crescuți în instituții specializate, eli­be­rându-i astfel de orice grijă pe iubăreții care se înde­let­ni­ceau cu sexul în grup. Sau, după cum susținea Liliana, soția lui Grigori Zinoviev, tovarășul de arme, și nu numai, al lui Lenin: „Statul trebuie să salveze copii din mîinile familiilor. Trebuie să-i naționalizăm. Vor fi învă­țați abc-ul comunismului și mai tîrziu vor deveni ade­vărați comuniști. Sarcina noastră acum este să obligăm mamele să ne dea nouă copiii lor”. Sună bine? Ba sună „ca dracu”, expresie a unui coșmar în care haosul pare a fi perfect organizat. De fapt, sexul la grămadă plus copii crescuți de cine o da Dumnezeu și cum o vrea secretarul de partid, poate fi definit cu exactitate drept un imens „Haloimăs”, cuvînt mult îndrăgit de  reprezentanții pri­melor generații de bolșevici (apropo, oare cînd o să-și asume cineva și holocaustul comunist?). Dar asta nu a fost tot. Dacă ar fi fost după ei, iar invențiile lor sexuale ar fi ajuns să fie aplicate „la literă”, primii bolșevici ar fi ridicat pe cele mai înalte culmi proverbul romanesc care spune că „Lucrul amestecat pute a căcat”. Atunci, în pri­mele două decenii ale secolului trecut, cîțiva dintre ideo­lo­gii lor au venit cu o propunere de-a dreptul extra­va­gantă: suprema expresie a libertății sexuale ar fi urmat să umple tot URSS-ul cu niște cabine speciale, destinate în­treținerii relațiilor sexuale. Niște cabine amplasate direct în stradă, beneficiind de discreție și confortul unor toalete publice. Și, oricît ni s-ar putea părea acum de ciudat, au existat cîteva locuri din Maica Rusia unde această invenție a și fost pusă în aplicație.

Doamna tovarășă și liberalizarea sexului

În mod surprinzător, sau poate că nu, primul, și cel mai înfocat susținător al „liberalizării” sexuale n-a fost, așa cum poate ne-am fi așteptat, vreun un domn travestit peste noapte în „tovarăș”. Nu! A fost o doamnă. Sau, mai corect spus „o tovarășă”. Este vorba despre Alexandra Mihailovna Kollontai (foto, mijloc), celebră cîndva ca figură repre­zen­ta­tivă a Revoluției Bolsevice din Rusia. Alintată de prie­teni „Shura” ea a fost prima femeie ministru din Europa modernă. Chiar dacă acum lumea a cam uitat-o, distinsa doamnă-tovarășă s-a dat peste cap să pună în aplicare ideile „revoluției sexuale”. Deosebit de activă, Kollontai a ținut tot soiul de conferințe în cursul cărora, vorbind în numele tovarășelor femei din URSS, a vînturat tot soiul de idei sexiste de tipul: „Noua femeie nu dorește posesia exclusivă a bărbatului. Femeia modernă poate ierta mul­te lucruri peste care femeia din trecut ar fi avut mari dificultăți să treacă: incapacitatea bărbatului de a furniza mijloace de subzistență, absența atenției, chiar infide­li­ta­tea. Dar nu va putea să ierte sau să uite neapreacierea egoului spiritual sau a sensibilității sale”. Bineînțeles că abia ieșite din feudalismul întârziat din care Rusia abia se smulsese, femeile adunate pe marginea șanțului, între un pumn de semințe de floarea soarelui sparte alene printre dinții cariați și o dușcă babană de votcă discutau exact despre „neaprecierea egoului lor spiritual”. Ei, așa era „Shura”: o idealistă care știa mai bine decît ele însele ce le lipsește cu adevărat. Purtătoare a unor idei politico-sexuale identice cu cele promovate de soția lui Zinoviev, Kollontai a făcut tot posibilul să le răspîndească printre cît mai multe rusoaice. Astfel se face că, deși ruinele fostul imperiu țarist erau încă zguduite de cumplitul război civil din anii 1918-1923, „Shura” Kollontai a găsit resrsele pentru a organiza, la Moscova, primul Congres al Muncitoarelor și Ţărăncilor din Rusia, la care au fost convocate în jur de o mie de tovarășe femei. Iar acolo, într-un discurs-fluviu, ea a vorbit despre dis­tru­ge­rea gospodăriilor și familiilor tradiționale, le-a cerut femeilor să nu le mai fie frică de divorț și le-a îndemnat să îsi ofere copiii statului. Oricît ni s-ar părea de abe­ran­te, o parte dintre aceste bazaconii propagandisto-sexiste au și fost aplicate în practică. Chiar aflată în plin război civil, Rusia a fost prima țară din lume care a legiferat, înă din anul 1920, dreptul la avort. Asta după ce în 1917 simplificase atît de mult procedurile de divorț, încît căsătoria se putea desface extrem de rapid, fără nici un fel de complicații juridice.

Lenin și Contrarevoluția. Contrarevoluția sexuală

Rezultatele acestor măsuri politice care promiteau emancipare sexuală a femeii s-au făcut vizibile în foarte scurt timp. Și n-au adus, nici pe departe, promisa fericire universală. Legile divorțului au aruncat mii de familii în haos și disperare. Având acces la o justiție extrem de per­misivă, mii de bărbați și femei au „ales libertatea” și și-au luat lumea în cap lăsându-și de izbeliște familiile și copii. Copii  pe care dacă nimeni nu i-a mai preluat ca să-i transforme în viitori comuniști de nădejde, au ajuns pe străzi, mai mulți și mai disperați decât „boschetarii” din zilele noastre. În plus, după doar câțiva ani de „revoluție sexuală”, trotuarele Rusiei bolșevice au fost luate cu asalt de mult mai multe prostituate decît existaseră pe vremea țarilor. Iar lipsa unui sistem medical de spe­cia­litate a adus o explozie devastatoare a bolilor venerice, care s-au extins aproape de nivelul unei epidemii ge­ne­ra­lizate. Mda, cam așa arăta „raiul comunist”. În mod cu totul neașteptat, cel care a pus piciorul în prag și a luat o atitudine oficială împotriva exceselor sexiste bolșevice a fost chiar V.I. Lenin. Cu toate că nici el însuși nu era ceea ce românii numesc „ușă de biserică”, părintele spi­ri­tual al „Marii Revoluții din Octombrie” s-a preschim­bat în corifeul unei veritabile „contrarevoluții  sexuale” menită să îndrepte ce mai putea fi îndreptat. Într-o declarația publică, probabil un interviu, „Vova” Lenin a atras atenția auditoriului: „Cunoașteți celebra teorie conform căreia în comunism satisfacerea dorințelor se­xu­ale va fi la fel de simplă și neimportantă ca băutul unui pahar cu apă. Această teorie a paharului cu apă i-a făcut pe tinerii noștri să devina nebuni, foarte nebuni. S-a dovedit a fi fatală pentru mulți tineri și tinere. Sustinătorii ei consideră această teorie drept marxistă. Dar ea este complet nemarxistă”. Iar intervenția sa a avut efect. Încet, încet, din ce în ce mai îndobitocit de foame și de teamă, „proletariatul revoluționar” s-a pre­schimbat într-o turmă docilă care accepta, fără să crâcnească orice ordine venite „de sus”. O turmă care, decenii la rând, a accepta resemnată dictonul care spu­nea cu o  ironie mușcătoare: „Clasa muncitoare mă­nân­că caviar și bea șampanie, prin reprezentanții ei”. Repre­zen­tanți care s-au preschimbat într-un soi de zei intan­gi­bili cărora le era permis absolut orice. Inclusiv desfrâul fără margini pe care-l propvăduiseră primii bolșevici, pe vremea „Revoluției sexuale”.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.