
România nu are o infrastructură la nivel ridicat pentru nicio disciplină sportivă importantă, astfel că nu poate să organizeze decât, în cele mai bune cazuri, turnee finale rezervate copiilor și juniorilor, unde rigorile nu sunt foarte mari. Țara noastră a depus, însă, eforturi pentru a obține găzduirea Campionatului European de snooker, sport mai puțin dezvoltat, cel puțin pentru moment, pe continentul nostru. Francisc Tobă, președintele Federației Române de Snooker, a confirmat că evenimentul va fi unul de amploare și nu a uitat să precizeze că țara noastră a demonstrat încă o dată că se află pe lista favoritelor forului continental de profil. „Este al treilea campionat european de snooker organizat în România, precedentele având loc în 2006, la Constanța, respectiv în 2010, în București. De data aceasta vorbim de o premieră, fiind două campionate în același timp: juniori, respectiv seniori echipe. Este o dovadă de potențialitate și indică o încredere pe care ne-o acordă asociația europeană de profil. Rezultatele noastre, obținute în special începând cu 2007, anul înființării Federației Române de Snooker, alături de evaluările la care am fost supuși de către organizația europeană, denotă faptul că suntem validați din punct de vedere al potențialului la standardele europene de a organiza un astfel de eveniment”, a declarat Tobă.
Mai mulți sportivi români
În afara vizibilității europene pe care o va avea țara noastră, avantaj care vine odată cu organizarea oricărui turneu continental, România va avea și alte avantaje. Federația noastră va avea dreptul, din postura de gazdă, să alinieze la start un număr mai mare de participanți decât celelalte națiuni. „Țara organizatoare are ocazia de a aduce un număr semnificativ de jucători în acest turneu, iar, pe de altă parte, pe plan național crește vizibilitatea publică a snooker-ului”, a mai spus Francisc Tobă.
Mai mult de 150 de jucători, reprezentând peste 20 de țări, vor participa la Campionatele Europene de snooker rezervate seniorilor și juniorilor, eveniment programat să se desfășoare la București, în perioada 18-29 martie.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















