Home Sport 2012, „îndosariat” de Steaua

2012, „îndosariat” de Steaua

DISTRIBUIŢI

Liderul și-a consolidat locul din clasament după ultimul meci al anului

Steaua a confirmat și în etapa a XIX-a a Ligii I că doar un scenariu apocaliptic o mai poate opri din cursa către al 24-lea titlu de campioană, reușind să treacă fără mari probleme de Astra Giurgiu, ocupanta poziției secunde, scor 2-1. Avansul față de următoarea clasată a ajuns, astfel, la 10 puncte în favoarea trupei din Ghencea, care va avea o iarnă foarte liniștită după ce a reușit și calificarea în „16”-imile Ligii Europa. Cum Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât să lase runda cu numărul 20 pentru primăvară, Steaua se poate declara mulțumită acum, când se trage linie, singurul insucces fiind eliminarea prematură din Cupa României, unde a fost învinsă de Concordia Chiajna în urma loviturilor de departajare. Ultimul meci al elevilor lui Laurențiu Reghecampf în 2012 a fost mai ușor decât s-ar fi putut aștepta, giurgiuvenii demonstrând, din păcate, că au ajuns pe treapta secundă a clasamentului doar grație oportunismului și a jocului rezultatelor.
Antrenorul Astrei, Valentin Sinescu, și-a păstrat calmul după acest rezultat, considerând că jucătorii săi și-au îndeplinit bine sarcinile de joc, dar că nu ar fi putut emite pretenții mai mari în fața liderului detașat al campionatului. „Cred că nu ne-am făcut de râs și asta mi-am propus. Orice altă echipă am fi întâlnit în seara asta nu am fi părăsit terenul învinși. Mă așteptam să întâlnim un adversar foarte periculos, iar noi să ne ridicăm la nivelul partenerului de joc. Ne-a lipsit și o doză de noroc. Sunt convins că dacă vom ierna pe locul doi ni se vor deschide alte orizonturi. Dacă vom termina cu 40 de puncte acest sezon de toamnă voi fi mulțumit. Consider că cu încă trei jucători reprezentativi putem aspira la podium. După aspectul ultimelor 30 de minute cred că că am luat deciziile tactice corecte”, a declarat Valentin Sinescu.
De cealaltă parte, stelistul Laurențiu Reghecampf deja își făcea planuri privind mutările pe care le va opera în iarnă la nivelul lotului de jucători alături de finanțatorul clubului. „Mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm împotriva echipei de pe locul doi, dar Steaua este peste nivelul ei. Mai sunt foarte multe etape, vom avea un retur foarte greu și trebuie să fim atenți. Suntem deja campioni dacă vom continua pe aceeași linie. Este o plăcere când este o astfel de diferență față de Dinamo și Rapid. Deciziile în privința jucătorilor care vor pleca și care vor rămâne le vom lua împreună”, a declarat Laurențiu Reghecampf, care s-a contrat ușor la finalul meciului cu finanțatorul Stelei.
Foto: www.steauafc.com

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.