
Echipele românești au aflat, ieri, care sunt adversarii pe care îi vor avea în primele faze din cadrul cupelor continentale în care iau startul grație rezultatelor pe plan intern obținute în sezonul trecut. Astfel, vicecampioana la masculin, ?ê?£tiința Bacău, și CS Caraș Severin se vor duela în turul doi al Cupei EHF cu învingătoarea din „dubla” Handball Kaerjeng (Luxemburg) – Klapeida Dragunas (Lituania), respectiv HC Kaustik, din Rusia, jocurile fiind programate pe 12-3 și 19-20 octombrie. În aceeași competiție va evolua și HCM Constanța, în cazul în care nu va câștiga turneul preliminar al Ligii Campionilor, programat pe 31 august și 1 septembrie în Portugalia. În Challenge Cup, HC Odorhei este calificată direct în optimi, urmând să își afle adversarele abia după turul trei al întrecerii.
La feminin, „U” Jolidon Cluj și HC Zalău vor da piept, în turul trei al Cupei EHF, cu învingătoarea dintre HSC Veliko Târnovo (Bulgaria) și AC Paok (Grecia), respectiv cu cea dintre Banik Most (Cehia) și Levanger (Norvegia), meciurile formațiilor noastre fiind programate pe 9-10 și 16-17 noiembrie, cu manșa tur pe teren propriu. Corona Brașov va evolua în turul trei al Cupei Cupelor împotriva echipei care va termina pe locul trei în preliminariile Ligii Campionilor, Grupa a 2-a, din care fac parte FTC Budapesta, Erd (ambele din Ungaria) și o echipă ce va veni din primul tur al competiției. În aceeași competiție va ajunge și HCM Baia Mare dacă nu se va impune în turneul preliminar al Ligii Campionilor pe care îl va găzdui în perioada 14-15 septembrie.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















