Home Sport „Agresivi până la limită!”

„Agresivi până la limită!”

DISTRIBUIŢI

FC Vaslui – FC Brașov, ora 20:15, în direct pe Pro TV

Antrenorul lui FC Vaslui, Marius Lăcătuș, nu face nicio concesie când vine vorba de meciul din această seară cu FC Brașov, contând pentru manșa a doua a semifinalelor Cupei României. Moldovenii au plecat învinși de sub Tâmpa, 0-1, dar cel poreclit „Fiara“ e convins că elevii săi se pot califica în ultimul act al competiției, dar numai dacă vor da totul pe teren.
„Trebuie să avem o agresivitate dusă până la limita regulamentului, pentru că nici cei de la Brașov nu au fost mielușei în tur și nu ne-au primit cu flori. Nu contează cum, noi trebuie să ne calificăm în finală. Poate, la prima vedere, Brașovul pleacă cu prima șansă, însă noi trebuie să întoarcem calculele hârtiei“, a declarat Marius Lăcătuș.

Nu vrea doar 1-0

Lăcătuș încearcă să le imprime elevilor săi o mentalitate de învingător, astfel că nu se va mulțumi cu o victorie cu 1-0, care ar trimite meciul în prelungiri. „Fiara“ își dorește un succes mai clar de atât, astfel încât FC Vaslui să avanseze în finala competiției după numai 90 de minute de joc. „Am pierdut cu 0-1 în tur și nu ne mai permitem să facem greșelile din acel meci. Trebuie să fim mult mai periculoși în faza ofensivă, ținând cont că avem nevoie de cel puțin un gol. Apoi, ne vom mări avantajul astfel încât să jucăm cu trofeul pe masă. Evident că, în momentul în care ajungi la acest nivel al competiției, ești pregătit pentru orice, inclusiv pentru prelungiri și lovituri de la 11 metri. Noi vrem însă să tranșăm totul în 90 de minute“, a încheiat antrenorul vasluienilor.
Partida FC Vaslui – FC Brașov se va juca astăzi, de la 20:15, în direct la Pro TV. Celălalt meci din manșa a doua a semifinalelor, CFR Cluj – Dinamo, s-a disputat aseară, după închiderea ediției.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.