Președintele ANST, Carmen Tocală, a obținut o amânare de două luni
Apele nu se liniștesc în boxul românesc, conflictele interne punând forul nostru în fața dezafilierii de la AIBA, care ar reprezenta un adevărat dezastru. Ultima lovitură pentru pugiliștii noștri a venit la finalul săptămânii trecute, când Biroul Executiv al Federației Române de Box a hotărât anularea Adunării Generale Extraordinare de alegeri a președintelui, considerată nestatutară.
Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret s-a implicat imediat în acest caz pentru rezolvarea problemei, luând legătura cu forul internațional. Președintele ANST, Carmen Tocală, a obținut un răgaz de două luni, timp în care alegerile trebuie organizate din nou, condiția fiind ca de această dată să se respecte fiecare virgulă a statutului. Dacă acest plan nu va fi dus cu bine până la capăt, forul nostru riscă să fie dezafiliat, după ce nu demult a fost suspendat temporar.
„Am purtat astăzi (n.r. ieri) o discuție cu Rudel Obreja (n.r. – actualul președinte al FR Box), care este deschis și are intenții bune de a face ceva. Alegerile programate recent la FR Box nu au fost statutare, astfel că trebuie reluate, cu toți pașii legali de urmat. Primul ar fi legat de stabilirea acestor detalii, pasul doi transmiterea în teritoriu a informațiilor, iar pasul trei depunerea candidaturilor, validarea lor și alegerile propriu-zise. Nu putem enunța un termen clar, dar avem două luni la dispoziție, așa cum ne-am înțeles cu AIBA. Rudel Obreja are toată deschiderea să îndrepte situația. Acești pași îi vom comunica și către AIBA, cu care discutăm permanent. Trebuie să facem totul în beneficiul boxului și sportului românesc”, a declarat Carmen Tocală. Oficialul a dat dovadă de implicare totală în destinele sportului românesc, cu toate că a preluat de curând șefia ANST, până în acel moment ocupând funcția de președinte al Federației Române de Baschet. Carmen Tocală consideră că trebuie făcute toate eforturile pentru a evita dezafilierea FR Box de la AIBA, situație care i-ar pune pe pugiliști în fața unei situații cel puțin dificile. „Totul trebuie să fie făcut pe cale amiabilă, aceste tensiuni nu pot continua, pentru că afectează atât munca sportivilor, cât și imaginea sportului românesc”, a conchis Carmen Tocală.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















