Naționala de rugby a Noii Zeelande, gazda actualei Cupe Mondiale, a anunțat că este posibil să refuze participarea la turneul final similar din 2015, care se va desfășura în Anglia. Conducătorii reprezentativei „All Blacks” au acuzat în termeni duri o serie dintre regulile impuse de International Rugby Board, dintre care una care susține că echipele nu pot avea sponsori proprii. „Perspectivele de a merge în Anglia în 2015 cu actualul regulament sunt mici. Nu putem continua să fim prezenți la un eveniment care ne costă atât de mulți bani. Avem susținerea celor mai multe echipe mari, iar o modificare a normelor nu este doar necesară, ci urgentă”, a declarat directorul general al Federației de Rugby din Noua Zeelandă, Steve Tew. Oficialul a menționat, însă, că nu și-ar dori ca lucrurile să ajungă în acest stadiu, fiind convins că IRB va modifica regulamentul: „Evident, boicotul ar fi ultima soluție. Poziția noastră este să ne consultăm, să colaborăm și să încercăm să ajungem la un acord”.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















