Antrenoarea Anja Andersen, care și-a reziliat contractul cu Oltchim, s-a atașat mult de jucătoare în cele câteva săptămâni de contract și susține că i-a fost greu să se despartă de ele. „A fost interesant să fiu atât de aproape de un club din Europa de est. Niciodată nu am mai văzut ca niște jucătoare să progreseze atât de mult într-o perioadă scurtă de timp. Mi-a fost greu să-mi iau la revedere de la ele“, a declarat daneza, care a menționat că nu ar fi acceptat să o antreneze pe Oltchim dacă oficialii nu i-ar fi garantat inițial că nu vor neapărat performanță pe termen scurt. Anja Andersen consideră că oficialii vâlcencelor ar fi trebuit să aibă răbdare până sezonul viitor, când ea garanta câștigarea Ligii Campionilor. „Mi-au spus că obiectivul este să fac din Oltchim o formație puternică. Nu aș fi acceptat dacă nu era vorba de asta“, a adăugat antrenoarea daneză.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















