
Celebrul atlet Usain Bolt a sărbătorit într-un mod inedit câștigarea titlului olimpic la 200 de metri, împrumutând un aparat foto de la unul dintre jurnaliști. Jamaicanul a făcut mai multe poze în acele momente, la fel cum procedase și în 2011, la Campionatele Mondiale de la Daegu. Gestul său a făcut înconjurul planetei, iar jurnalistul suedez Jimmy Wixtrom, care și-a primit aparatul înapoi, a hotărât să scoată obiectul la licitație pe site-ul e-bay. Deși sunt așteptate sume mari, nordicul a dat asigurări că încasările vor fi folosite exclusiv în scopuri caritabile. Până ieri, în jurul prânzului, cea mai mare ofertă era de 7.055, în contextul în care un aparat nou costă 7.490 de dolari.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















