Fara doar si poate, cel mai asteptat meci al preliminariilor de miercuri a fost marele derbi Argentina – Brazilia. Intr-un meci deosebit de spectaculos, disputat pe stadionul Monumental din Buenos Aires, reprezentativa Argentinei a invins cu scorul de 3-1 selectionata Braziliei, asigurandu-si astfel calificarea pentru Mondialul din Germania. Golurile invingatorilor au fost reusite de Hernan Crespo(min. 4 si 41) si Juan Roman Riquelme (min. 19), in timp ce golul Braziliei a fost inscris de Roberto Carlos(min. 71). Selectionerul Argentinei, Jose Pekerman, a trimis in teren urmatorii jucatori: Abbondanzieri – Coloccini, Ayala, Heinze – L. Gonzalez (Zanetti *70), Mascherano, C. Gonzalez, Sorin – Riquelme – Saviola (Tevez *82), Crespo. La randul sau, Carlos Alberto Parreira, a utilizat urmatoarea formula de echipa: Dida – Cafu, Juan, Roque Junior, Roberto Carlos – Emerson, Ze Roberto – Ronaldinho, Kaka – Robinho (Renato *62) si Adriano. -Am obtinut un triumf meritat. A fost un meci foarte bun, mai ales in prima repriza-, a declarat Jose Pekerman, in timp ce presedintele Federatiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, si-a exprimat la randul sau satisfactia: -A fost o noapte fericita pentru toti argentinienii. Acum speram ca vom avea mai multa sansa in primul tur la CM, decat la celelalte editii ale turneului final-. Selectionerul Braziliei, Carlos Alberto Parreira, a spus ca Argentina a meritat sa castige, mai ales avand in vedere prestatia din prima repriza.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















