
Lucrurile s-ar putea limpezi cât de curând la Dinamo
Situația dinamoviștilor nu este deloc fericită în acest moment, jucătorii fiind neplătiți de câteva luni. Cel mai nou acționar, Ionuț Negoiță, a dat asigurări în repetate rânduri că va rezolva această problemă în momentul în care îi vor fi înmânate frâiele clubului, dar Nicolae Badea a tras de timp până acum, fiecare dintre ei deținând părți egale. Pachetul lui Dragoș Săvulescu, plecat la finalul lui 2012, nu va ajunge la altcineva, ci va fi preluat de unul dintre cei doi, care ar urma să ia deciziile importante la nivel administrativ. „Am avut o discuție cu domnul Badea la finalul săptămânii trecute și s-a mai făcut un pas. S-a agreat de principiu ca unul dintre noi să-și asume majoritatea și asta implică partea financiară, administrarea clubului, dar și performanțele. Ăsta să fie pachetul pentru cel care deține pachetul majoritar. Iar minoritarul va plăti cota lui de salarii și se va obliga să aducă sponsorizări la club. Eu sunt deschis oricărei variante și domnul Badea a spus la fel, că se gândește la ambele variante, le ia în calcul. Majoritarul va duce greul, iar minoritarul va avea o misiune mult mai ușoară. Majoritarul se va ocupa de tot, va plăti și datoriile, le ia la pachet. Toate, până la zece milioane. Da, sunt dispus să iau acest pachet. Cel care își asumă acest pachet va cumpăra de la Săvulescu acțiunile și devine majoritar. Va avea 60 la sută din acțiuni, plătește 10 milioane datorii plus acțiunile lui Săvulescu”, a declarat omul de afaceri, cel care este văzut de fanii dinamoviști drept singurul capabil să readucă echipa pe linia de plutire.
Astfel, zvonurile care anunțau revenirea lui Cristi Borcea în acționariatul „câinilor” au rămas neacoperite, fiind clar în acest moment că finanțator principal va deveni unul dintre Nicolae Badea și Ionuț Negoiță.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















