Real Madrid a ratat ocazia de a rămâne în plasa rivalilor de la FC Barcelona, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată pe teren propriu, în compania celor de la Betis Sevilla.
Ceea ce i-a supărat mai mult pe suporterii madrileni a fost eliminarea englezului David Beckham, care a văzut cel de-al doilea cartonaş galben, în urma unei simulări în careul advers.
Dacă cu o săptămână înainte, Beckham era eroul -galacticilor- şi a reuşit să marcheze la revenirea sa printre titulari, de această dată, după 58 de zile de absenţă pe Santiago Bernabeu, englezul a dezamăgit mult. Cu toate acestea, antrenorul Fabio Capello i-a luat apărarea mijlocaşului, spunând că eliminarea lui Beckham a fost dictată prea uşor. -Cred că David a fost faultat, iar arbitrul s-a precipitat când i-a acordat al doilea galben. Am văzut faza la televizor şi nu mi s-a părut o decizie corectă-, a precizat tehnicianul italian.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















