
Sportivul Benjamin Raich, cvadruplu medaliat olimpic, a anunțat că nu va mai purta drapelul Austriei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. El nu va respecta, astfel, programul inițial, motivul fiind că a renunțat la supercombinata din 14 februarie. Astfel, schiorul în vârstă de 35 de ani va face deplasarea în Rusia cu o săptămână mai târziu, a anunțat Comitetul Olimpic Austriac (OOC). De-a lungul carierei, el a câștigat două medalii de aur la Torino în anul 2006 și două de bronz la Salt Lake City în 2002, iar la ediția din 2014 și-a propus să se concentreze pe probele de slalom uriaș și slalom, programate pe 19 și 22 februarie.
Comitetul Olimpic Austriac a anunțat că va alege în regim de urgență un nou portdrapel pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, numele său urmând să fie făcut public până cel târziu joi. Unul dintre principalii favoriți este un alt schior, Thomas Morgenstern.
Organizatorii duc lupte cu „maidanezii”
Cu toate că Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 sunt la numai câteva zile distanță de start, organizatorii din Rusia nu au pus, încă, la punct toate lucrurile. După ce mai mulți jurnaliști au avut surpriza neplăcută să observe că hotelul în care trebuia să se cazeze nu era finalizat, ieri a apărut o nouă problemă. La repetiția ceremoniei de deschidere, printre animatori a pătruns un câine vagabond, care a fost, însă, îndepărtat imediat. „Un câine a intrat pe Stadionul Fisht, dar l-am îndepărtat. Doamne ferește să se întâmple așa ceva la ceremonia de deschidere. Ar fi o mare rușine pentru întreaga țară”, a declarat un oficial al firmei contractate să se ocupe cu această problemă, Alexei Sorokin.
Problema câinilor vagabonzi este una foarte serioasă la Soci, unde ei sunt prinși și exterminați.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















