Portarul Antonio Alberto Bastos Pimparel, cunoscut ca Beto, a fost împrumutat de FC Porto la CFR Cluj și a fost convocat la naționala Portugaliei în ultimele două meciuri ale campaniei de calificare la CE din 2012. Conducătorii ardelenilor recunosc că prețul jucătorului este unul piperat, la fel ca și salariul, dar au anunțat că există posibilitatea unui transfer definitiv, care s-ar putea materializa în vara anului viitor. „Avem cel mai valoros lot de când sunt eu la CFR. Să vedem dacă îl vom putea transfera definitiv în vară. Cert este că va fi foarte greu să o facem, deoarece e scump și nu știm cu exactitate ce planuri au cei de la FC Porto în ceea ce îl privește. Vrem să rămână la CFR, este clar. Dacă portughezii vor renunța la el, avem prima opțiune de cumpărare”, a declarat președintele Iuliu Mureșan. Oficialul lui CFR Cluj a precizat că nu se vor efectua schimbări notabile la nivelul lotului în această iarnă deoarece este mulțumit de valoarea jucătorilor.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















