Liderul campionatului intern, Steaua, nu a reușit nici ieri să câștige, fiind învinsă cu 2-1 de formația antrenată de Dan Petrescu, Dinamo Moscova. Tatu a deschis repede scorul, în minutul 3, dar rușii au revenit pe parcurs, grație golurilor înscrise de Noboa (min. 35) și Ignatovici (min. 59). Antrenorul Laurențiu Reghecampf nu și-a pierdut încă răbdarea, în ciuda faptului că elevii săi au obținut o singură victorie în 2013, preferând să se declare mulțumit de calitatea jocului. „Prima repriză am jucat mai bine, am luat din nou gol din fază fixă și iarăși o greșeală personală. În repriza secundă jucătorii care au intrat erau obosiți și a venit golul doi care a fost tot dintr-o greșeală personală. E păcat că pierdem aceste meciuri, jucăm bine. Tatu este un jucător important pentru noi, se pregătește foarte bine și cu siguranță ne vom baza pe el. Suntem pe un drum bun. La Amsterdam vom juca bine și vom arăta că suntem pregătiți. Deocamdată, valoarea băieților de pe margine nu este la același nivel cu a titularilor, este o diferență enormă între rezerve și titulari”, a comentat Laurențiu Reghecampf.
Steaua va juca următorul meci amical mâine seară, de la ora 19:30, în compania echipei Mlada Boleslav, din Cehia.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















