Pugilistul Lucian Bute a rămas fără adversar în lupta sa de a-și apăra titlul IBF la categoria supermijlocie, după ce meciurile cu englezul Carl Froch au fost anulate. Televiziunea Showtime, care are contract cu românul, nu a părut interesată de acest proiect, astfel că a decis să nu se implice. Prin urmare, reprezentanții lui Lucian Bute încearcă să găsească un alt adversar, care are șanse foarte mari să fie unul dintre americanii Bernard Hopkins si Andre Ward. Impresarul lui Froch, Eddie Hearn, susține că deja fusese semnat contractul pentru două meciuri cu Bute, dar că Showtime a intervenit prompt și a impus ca Bute să intre în ring în fața unui pugilist din SUA. „Am negociat cu reprezentantii lui Bute pentru doua meciuri, ambele in 2012. Totul a decurs bine cu Interbox si chiar am pus la punct un contract pentru aceste dispute. Amandoi pugilistii vor sa se intalneasca, dar Showtime a intervenit si a cerut in mod special ca Lucian sa se bata cu un american. In aceste moment nu avem ce face, banii sunt la Showtime, ei pot decide. Cu toate ca intelegerea era pusa la punct, in acest moment nu se mai poate face nimic”, a declarat impresarul britanicului. Lucian Bute și Carl Froch ar fi trebuit să se întâlnească pe 14 aprilie la Montreal și pe 4 august la Nottingham.
Pugilistul român are un parcurs impecabil la profesioniști, unde a obținut 30 de victorii din tot atâtea meciuri, dintre care 24 prin KO.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















