
Tineretul României, eliminat de Anglia la baraj
Naționala de tineret a României a ratat calificarea la Campionatul European după ce a remizat acasă cu Anglia, 0-0.
Reprezentativa U-21 a României a pierdut în Anglia cu 2-1 și avea nevoie să obțină, ieri, o victorie cu 1-0 pentru a obține calificarea la turneul final din Danemarca. Din păcate, elevii lui Emil Săndoi nu au reușit să marcheze, în ciuda numărului mare de ocazii pe care și le-au creat, pe terenul din Botoșani. În repriza a doua, englezii au simțit pericolul și au stat pe jos ori de câte ori au avut ocazia, întârziind jocul. Partea pozitivă a acestei experiențe este numărul mare de fotbaliști care în viitorul apropiat pot face pasul spre echipa de seniori, dacă Răzvan Lucescu va dori să îi convoace. Gabriel Torje, Marius Alexe, Cornel Râpă, Valerică Găman, Silviu Lung Jr. și Eric Bicfalvi sunt doar câțiva dintre remarcații meciului de ieri după-masă, în care au demonstrat că depășesc cu lejeritate nivelul jucătorilor de la reprezentativa de seniori.
Presa din Albion a tratat superficial desfășurarea evenimentelor, fiind de părere că Anglia nu a avut emoții pentru niciun moment. „Pe durata celei de-a doua reprize, românii s-au rezumat la șuturi speculative de la distanță și nu au dat senzația niciun moment că pot depăși apărarea Angliei. Curajoasă la final, Anglia a fost puternică precum o stâncă și a păstrat poarta intactă“, a notat site-ul mailonline.co.uk.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















