
Petice de la Steaua II
Fosta campioană Unirea Urziceni a ajuns la mila lui Gigi Becali, care, practic, va avea două echipe înscrise în Liga I.
Patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucșaru, era cu siguranță cel mai respectat șef de club din Liga I, dar vremurile au apus cu siguranță. Cu toate că situația era clară încă dinaintea începerii sezonului, nu a binevoit să se lase locul în primul eșalon celor care își doresc, astfel că a transformat campionatul nostru într-o tarabă ieftină. A vândut aproape toată echipa la Steaua, ceea ce n-ar fi fost un lucru rău, în contextul în care gruparea din Ialomița s-ar fi desființat acum. Rămas fără jucători, îi va înregimenta pe toți cei ai echipei secunde din Ghencea, dar numai după șase etape, timp în care le-a încurcat pe rivalele „roș-albaștrilor“, Rapid și FC Vaslui. Evident că mutările s-au produs înaintea meciului direct dintre Urziceni și Steaua, care probabil va fi și scos de la casele de pariuri.
„Există o listă cu jucătorii de la Steaua II care vor veni la Unirea Urziceni. E vorba de tot lotul însă în Liga I nu pot face față toți jucătorii de la Steaua II. Vor fi aleși cei care pot face față cerințelor din Liga I“, a declarat Gabriel Caramarin, secundul Unirii, care a menționat că nu și-ar dori să fie instalat în funcția de antrenor principal.
Culmea ironiei ar fi ca în lot să rămână cel mai valoros jucător al ialomițenilor, Pablo Brandan, care se află, însă, aproape de un transfer la… Steaua!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















