
Echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj a pierdut și cea de-a treia partidă jucată în cadrul grupelor Ligii Campionilor, astfel că următoarele întâlniri și-au pierdut miza sportivă pentru ardelence, care vor juca exclusiv cu gândul la palmares. Formația noastră s-a înclinat cu 19-20 pe teren propriu în fața lui Podravka Koprivnica la capătul unui meci care s-a disputat într-o sală cu probleme mari, unde podeaua alunecoasă le-a transformat pe sportive în balerine de ocazie. Pentru a remedia situația, jucătoarele lui „U” au pus mâna pe cârpe la pauză și au „tratat” suprafața pentru a amplifica aderența. „A fost curățată cu o soluție nediluată cât trebuie, doar am mai jucat și cu Gyor pe aceeași suprafață și nu am avut astfel de probleme. Nu vreau să dau vina pe asta, pentru că și Podravka a jucat pe aceeași suprafață, au avut și ele probleme cu alunecarea, parcă era balet pe gheață. Dar eu, personal, am ieșit complet din joc, nu mă puteam gândi la altceva, decât cum să mă protejez să nu îmi rup gâtul. Pe mine m-a scos complet din mână, nu puteam face depășiri, nimic. Și, n-am fost singura. La pauză, ștergeam podeaua, să fie cât mai uscată, cât mai aderentă. Vorba aceea: tot meciul am sărit cât un șnițel! Cred că dacă această suprafață era în regulă, noi am fi câștigat acest meci. Am revenit în repriza secundă și am fost la un pas”, a declarat căpitanul ardelencelor, Mihaela Ani-Senocico.
În etapa a IV-a, „U” Jolidon Cluj se va deplasa pe terenul lui Podravka Koprivnica la 4 noiembrie.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















