Home Sport Del Piero, în „Țara cangurilor”

Del Piero, în „Țara cangurilor”

DISTRIBUIŢI

Atacantul italian a semnat cu Sydney FC

Majoritatea marilor fotbaliști au început, de câțiva ani, să urmeze același drum când simt că se apropie momentul retragerii din activitate. Dacă David Beckham și Thierry Henry au ales campionatul Statelor Unite ale Americii, atacantul Alessandro Del Piero a acceptat oferta venită din partea australienilor de la Sydney FC, unde își va petrece următorii doi ani, cel mai probabil și ultimii ca profesionist. Conducerea noului club a confirmat parafarea actelor și a anunțat că jucătorului în vârstă de 37 de ani i-a fost încre­dințat tricoul cu numărul 10, semn că fanii așteaptă minuni din partea lui. „Între noi a fost «dragoste la prima vedere». Am vorbit în 3-4 videoconferințe și am ajuns la o înțelegere. Del Piero a semnat în această dimineață un contract pe doi ani și va primi tricoul cu numărul 10”, a declarat administratorul delegat al clubului Sydney FC, Tony Pignata.
Del Piero s-a arătat nerăbdător să înceapă treaba în Australia, unde va avea parte de o cu totul altă atmosferă decât la Juventus Torino, unde și-a petrecut ultimele 19 sezoane. „Este o zi specială pentru mine. Sunt fericit să anunț înțelegerea mea cu gruparea Sydney FC. Pentru următorii doi ani voi fi australian. Mă așteaptă o aventură splendidă și incitantă. Nu puteam găsi o echipă mai bună pentru mine și sunt fericit. Vreau să mulțumesc tuturor echipelor care s-au interesat de mine în această vară și în special celor din Italia. A fost o vară lungă, am analizat toate variantele și am decis să merg unde îmi va fi mai bine. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, fratelui meu, familiei mele, soției mele Sonia. Este o perioadă de mari schimbări, dar voi continua să susțin formația la care am jucat 19 ani”, a declarat atacantul.
Alessandro Del Piero a intrat definitiv în inima fanilor lui Juventus când a ales să evolueze pentru gruparea torineză chiar și în Serie B, unde a fost retrogradată de Federația Italiană de Fotbal.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.