
„Câinii“ s-au impus lejer în fața Stelei
Dinamo a câștigat cu 2-0 derby-ul cu Steaua și pare favorită la cucerirea titlului de campioană, chiar dacă acum nu ocupă primul loc al Ligii I.
Dinamo a ratat în meciul cu Steaua cât pentru trei meciuri, astfel că diferența putea să fie chiar mai mare la final. Cu toate acestea, Kapetanos&Co. au fost ocrotiți de șansă și au ținut scorul în limite rezonabile, chiar dacă în atac nu au pus probleme aproape deloc. Marius Alexe, jucător crescut în curtea lui Dinamo, a deschis scorul cu o lovitură de cap bine plasată, în minutul 40. Cu opt minute înaintea ultimului fluier, Zapata a rezolvat emoțiile care mai rămăseseră și l-a lăsat pe Andrei Cristea cu poarta în față, după ce nu a nimerit „obiectul“.
Cartonașul roșu primit de stelistul Golanski la 1-0 pentru Dinamo nu a făcut decât să înnegrească mai mult prestația fanilor steliști, care visau la prima poziție după egalul CFR-ului din meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Visul lui Alexe
Mijlocașul Marius Alexe susține că a presimțit golul încă din primele minute, când a irosit mai multe ocazii bune de gol. „După ce am ratat primele două ocazii, m-am gândit că o să marchez. Vreau să îi dedic golul antrenorului care m-a ajutat de la 10 ani și până acum, domnul profesor Guda, pe care sper să nu îl dezamăgesc. Visez de la 10 ani să joc într-un derbi ca acesta, să marchez și mă bucur că am reușit acest lucru“, a declarat fotbalistul.
În pauza meciului, în cadrul concursului organizat pe gazon, un suporter a tras pe lângă mini-poarta improvizată, moment în care un strigăt a răzbătut din tribună: „Ia-te de mână cu Alexe!“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















