Conducerea clubului Dinamo Bucuresti a anuntat ieri, printr-un comunicat, ca este dispusa sa accepte o eventuala rejucare a meciului retur din semifinalele Cupei Romaniei, contra Nationalului. -Suntem si noi marcati de comentariile declansate in urma partidei din semifinalele Cupei Romaniei, cu FC National. Se poate interpreta, pe buna dreptate, ca au fost greseli de arbitraj. Gravitatea lor poate fi constatata doar de Comisia Centrala a Arbitrilor, abilitata in acest sens, care s-a si pronuntat. Credem, totusi, ca asocierea unei eventuale intentii de a frauda rezultatul, din partea noastra, este neverosimila. Si ea aduce prin subiectivismul declansat prejudicii de evitat pentru credibilitatea fotbalului de la noi. De aceea, nici nu dorim sa punem in discutie dinamica fazelor incriminate. Ele ar putea avea si o alta judecare daca s-ar elimina furia pripita, emotionala, subiectiva. Astfel, suntem dispusi sa acceptam si o eventuala rejucare a partidei, chiar daca aceasta calificare venita dupa jocul superior al echipei noastre nu poate fi pusa la indoiala. Precedent creat si acceptat, rar ce-i drept, si in alte tari europene-, se arata in comunicatul gruparii din Soseaua Stefan cel Mare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















