
?ê?£eful LPF a indicat adevărata problemă
Calificările pentru Cupa Mondială din 2014 se apropie de final, România fiind în aceeași postură ca aproape întotdeauna: speră, dar așteaptă ajutorul celorlalți. Naționala noastră poate prinde poziția a doua a grupei, care duce la baraj, însă numai dacă este ajutată și de prestația liderului Olanda, care ar trebui să nu piardă cu Ungaria și Turcia. În plus, elevii lui Pițurcă sunt obligați să câștige șase puncte din disputele cu Estonia și Andorra, dar atenția din vestiarul nostru pare a fi îndreptată în primul rând asupra batavilor, aspect subliniat de șeful LPF Dumitru Dragomir, care consideră că întâi ar trebui să privim în propria ogradă. „Olandezii nu pierd nicăieri, dar stai să câștigăm noi și avem un golaveraj mai bun. Mie nu mi-e frică de olandezi că nu o să-și facă meseria, mie mi-e frică de noi, să nu ne înecăm ca țiganul la mal. Putem face și golaveraj, Andorra e ca o echipă de județ, să fim serioși. Păi nu e nici ca Bârsana, asta de a jucat Steaua cu ea. Andorra este o stradă, o stradă de aici până la hotelul Marriott”, a declarat Dumitru Dragomir.
Prime mărite
Pentru a nu risca un eveniment neplăcut, președintele FRF Mircea Sandu a hotărât să ofere o motivație suplimentară membrilor echipei naționale. Astfel, federalul a mărit primele, care vor fi acordate în funcție de aportul fiecăruia. „La Comitetul Executiv nu s-a modificat obiectivul naționalei, dar Mircea Sandu a făcut un lucru foarte bun, a mărit premierea jucătorilor și stafului naționalei. În afară de cei 50 la sută din banii veniți de la FIFA pentru calificare, adică în jur de 3 milioane și ceva de euro, președintele le-a mai promis încă 5-600.000 de euro. Jucătorilor și întregului staff. Este bine 3,5 milioane pentru o calificare, nu este nici exagerat”, a comentat Dumitru Dragomir.
Președintele LPF a ținut să precizeze că recompensele financiare sunt de bază și la nivel de echipă națională, deoarece fotbalul nu mai este jucat de nimeni exclusiv din plăcere.
Foto: www.notbadonpaper.wordpress.com
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















