Home Sport El e cubanezul care pregătește lotul național de triatlon al României!

El e cubanezul care pregătește lotul național de triatlon al României!

DISTRIBUIŢI

Flabio Carmona (49 de ani), un fost sportiv sudamerican și antrenor al echipei naționale de triatlon a Cubei, a renunțat în urmă cu 9 ani la tot ce avea în țara sa și a luat-o de la zero în România.

O vizită aici s-a transformat pentru Flabio Carmona într-o ședere pe viață.

„ Am primit invitația de la un prieten care m-a cunoscut în Cuba, făceam antrenamente împreună și m-a invitat în România. Când am plecat din Cuba antrenam echipa națională de triatlon. În 2013, am venit în vizită și aici am rămas. Pentru mine a fost o schimbare foarte mare, nu știam limba și nimic despre România, eram foarte departe de țara mea” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României. 

Antrenorul recunoaște că a prins română din zbor, fără să meargă la meditații, dar s-a specializat în momentul în care a fost nevoit să lucreze cu cei mici.

„Nu am vorbit bine până nu am lucrat cu copiii. Mi-a fost greu pentru că mă taxau la orice greșeală, râdeau de mine că nu știu să pronunț corect și am fost nevoit să o învăț” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

După câțiva ani, Flabio și-a adus și familia în România.

 „Fata noastră s-a adaptat mai repede, e copil, la mine și la soția mea a fost mai greu” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

Nu văzuse zăpada până să ajungă în țara noastră

Cubanezul a mai bifat o premieră în țara noastră! Până să vină aici, nu văzuse în viața lui zăpada, iar acum pregătește lotul de triatlon la munte, la -5 grade, pe un ger cumplit.

„Încă nu m-am obișnuit cu vremea, încerc să mă acomodez. Mai stau afară, mai intru în interior… E o schimbare foarte mare, nu am văzut în viața mea zăpadă înainte să vin aici. La noi când erau 12 grade cu plus, nu mergeam la școală” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României. 

Flabio recunoaște că mai are momente în care i se face dor de Cuba dintr-un singur motiv!

„Acolo oamenii sunt tot timpul fericiți, dansează tot timpul, se mișcă, vorbesc, gesticulează și ascultă muzică peste tot, te ajută mult ritmul. E în sângele nostru. Avem muzică la serviciu, acasă, pe stradă și dacă ești supărat asculți o melodie mai tristă, iar dacă te simți bine, una veselă” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

E personaj principal al unei cărți

Radu Polizu, un român stabilit la New York de mulți ani,  a scris o carte, “De la Ceaușescu la Fidel”, o paralelă între viața cubanezilor sub regimul lui Fidel Castro și cea a românilor sub cel al lui Nicolae Ceaușescu, iar într-unul dintre capitole, Flabio Carmona își spune povestea.

“În acel capitol am vorbit despre cum am ajuns în România, ce fac aici și despre cum era viața în Cuba“ – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

Clubul înființat de el are 120 de membri

Flabio Carmona s-a născut în 1972, în capitala Cubei, Havana, iar în 2013 a ajuns în România. Este antrenor de triatlon la clubul său pe care l-a înființat, “Seven Sport” și unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

Între 2003 și 2013 a pregătit echipa națională de triatlon a Cubei. Flabio a practicat înotul și baseball-ul și a încercat și luptele.

“Nu au fost de mine, noi ca popor facem mult sport și iubim mișcarea. În Cuba cei mai mulți băieți merg la baseball, iar fetele fac dansuri” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

Despre sportivii de la lotul național de triatlon al României pe care îi pregătește, antrenorul are numai cuvinte de laudă. „Sunt sportivi foarte talentați, sportivi care fac diferența. Sunt mândru că avem un grup de tineri care fac sport, se trezesc foarte devreme, vin la antrenamente, nu contează că e ger, că e caniculă. Avem un drum lung de străbătut împreună, dar suntem pe drumul cel bun” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

 În 2015, Flabio Carmona a pus bazele unui club sportiv împreună cu Valentin Georgescu.

„Avem 120 de sportivi cu tot cu cei mici. Noi oferim antrenamente pentru triatlon, dar și independente, de atletism, ciclism și înot. Eu sunt genul de antrenor care ascult foarte mult. Sunt foarte deschis să schimb, să găsesc o nouă formulă. Îmi place mult să schimb sistemul de antrenament, să vin în fiecare an cu ceva nou” – Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului național de triatlon al României.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.