Home Sport Englezii au condus pe partea opusă

Englezii au condus pe partea opusă

DISTRIBUIŢI

CFR Cluj a primit-o acasă pe Manchester United în etapa a doua a Ligii Campionilor, sperând că va reuși măcar un rezultat de egalitate în fața formației care trage, cu șanse reale, la câștigarea trofeului. Sprâncenele britanice s-au ridicat în minutul 14, când Pantelis Kapetanos a deschis scorul prin ardeleni, dar Van Persie, transferat în această vară de la rivala Arsenal, a făcut dreptate și a punctat în minutele 29 și 49, stabilind scorul final al întâlnirii din Gruia. Antrenorul lui CFR, Ioan Andone, s-a declarat dezamăgit doar de gafele propriei apărări, care au permis primirea celor două goluri, dar a recunoscut că rezultatul final a fost conform cu realitatea din teren. „Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul lor, dar atât s-a putut. Ce mă doare și pentru ce sunt trist e că luăm goluri parabile, iar la nivelul acesta cu o echipă ca Manchester nu ai nicio șansă. Primul lor gol a fost norocos, pentru că altfel schimbam lucrurile la pauză. În repriza a doua ne-au dominat clar. A fost o victorie meritată și indiscutabilă a lui Manchester United”, a declarat antrenorul Ioan Andone la finalul întâlnirii.
În cealaltă partidă jucată în cadrul Grupei H a Ligii Campionilor, Sporting Braga a învins-o în Turcia pe Galatasaray Istanbul, scor 2-0.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.