Home Sport Federația de box amenință cu TAS

Federația de box amenință cu TAS

DISTRIBUIŢI

Forul internațional de profil, AIBA, este la un pas să dezafilieze Federația Română de Box din cauza președintelui Rudel Obreja, aflat în stare de suspendare în acest moment. Secretarul general, Niculae Constantinescu, a remis un comunicat prin intermediul căruia a amenințat că va apela la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul unei decizii nefavorabile. „Din punctul de vedere al Federației Române de Box, o eventuală decizie a AIBA de excludere a FR Box este abuzivă și ilegală. Dacă totuși acest lucru se va întâmpla, FR Box va sesiza TAS pentru interzicerea punerii în aplicare a acestei decizii până la soluționarea litigiului cu AIBA de la CAS, cu termen în 21 septembrie 2011. Suntem optimiști că sportivii și antrenorii români vor participa la competițiile internaționale organizate de AIBA, inclusiv JO Londra 2012“, se arată în comunicatul remis de FR de Box.
Reacția forului de specialitate a venit la o zi după ce mai multe nume importante din sport au trimis o scrisoare președintelui AIBA, Ching-Kuo Wu, prin intermediul căreia îi solicită să amâne dezafilierea până la clarificarea situației președintelui Rudel Obreja: „În cazul în care domnul Rudel Obreja va decide să renunțe în totalitate la funcție până la data de 1 septembrie 2011, vă solicităm să nu excludeți Federația Română de Box din cadrul AIBA până la data de 28 octombrie 2011, când noile alegeri vor fi organizate, astfel încât sportivii să-și poată continua participarea la competițiile internaționale, permițându-le celor mai buni dintre ei să se califice și să participe la Jocurile Olimpice de la Londra de anul viitor“.
AIBA a refuzat cererea în cursul zilei de ieri.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.