Acasă Sport Feyenoord, detinatoarea Cupei UEFA, nu mai are loc in Europa

Feyenoord, detinatoarea Cupei UEFA, nu mai are loc in Europa

DISTRIBUIȚI

Meciurile disputate miercuri seara in grupa E au tinut capul de afis al ultimelor confruntari din cadrul primei faze a grupelor Champions League. Dramatismul a atins cote deosebite si deznodamantul a fost cunoscut abia la fluierul final al partidei de la Rotterdam. Evolutia scorurilor a facut ca, rand pe rand, Dinamo Kiev, Newcastle si Feyenoord sa spere ca isi vor atinge obiectivele, iar rasturnarile de situatie i-au purtat din rai in iad sau invers pe suporterii echipelor in cauza. Lucrurile pareau simple la un moment dat, atunci cand ucrainenii au deschis scorul in partida cu Juve care a trimis pe gazonul din Kiev un -11- lipsit de multi titulari. Numai ca rezervele -Batranei Doamne- au o valoare ce starneste invidia multor cluburi si torinezii au intors soarta jocului in mai putin de 10 minute. Astfel, trupa lui Ghioane si Cernat a ramas la mana rezultatului de pe stadionul olandez, asteptand o remiza care ar fi mentinut-o pe locul doi si i-ar fi permis sa ramana in Liga Campionilor. Dinamo a fost la un pas de a-si vedea visul cu ochii, in minutul 90 al meciului Feyenoord – Newcastle scorul fiind 2-2. In acel moment, englezii erau -aut- din eurocupe, iar olandezii mergeau in Cupa UEFA. Insa, in primul minut al prelungirilor, Bellamy a pulverizat calculele, inscriind un gol imens, ce a echivalat cu mentinerea in Liga a lui Newcastle, trimiterea in Cupa UEFA a lui Dinamo Kiev si cu lasarea in afara intrecerilor continentale a galonatei Feyenoord.

De fapt, numele tuturor celor patru formatii care miercuri si-au luat adio de la eurocupe reprezinta surprize, Bayern, Galatasaray si Olimpiakos fiind si ele considerate, la start, mai valoroase decat alte team-uri din grupele din care au facut parte. Marea deceptie ramane reprezentanta Bundesligii, care nu a reusit sa obtina nici macar o victorie, desi se anunta o candidata serioasa la cucerirea trofeului! Chiar si miercuri, pe Olympiastadion, trupa lui Ottmar Hitzfeld nu a fost in stare decat de un 3-3 cu Lens. Si daca Bayern nu a simtit gustul victoriei, sa notam si parcursul excelent al Barcelonei, care a realizat maximum de puncte si a devenit a patra formatie din istoria Champions League care reuseste aceasta performanta. FC Bruges, cu Alin Stoica titular, a ratat calificarea in faza a doua a grupelor, fiind invinsa, in deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de Lokomotiv Moscova.

Pentru faza urmatoare a grupelor, numai sapte tari mai au reprezentante: Italia si Spania, cate patru, Anglia, trei, Germania, doua, Olanda, Rusia si Elvetia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.