Cu toate că Oltchim Râmnicu Vâlcea a părăsit Liga Campionilor în faza semifinalelor, România încă păstrează șanse să cucerească o competiție continentală de anvergură. HC Zalău este deja calificată în ultimul act al Cupei EHF, urmând să se lupte pentru marele trofeu cu formația Lada Togliatti, antrenată de celebrul Evgheni Trefilov. Federația Europeană de Handbal a stabilit ca manșa tur a finalei, din Rusia, să se desfășoare pe 5 mai, de la 16:00 – ora României, iar returul să aibă loc pe 12 mai, la Oradea, începând cu 17:00. Sălăjencele s-au calificat în ultima fază a Cupei EHF după ce au trecut de Mar Alicante, din Spania, cu scorul general de 54-46. De cealaltă parte, Lada Togliatti a depășit-o în „careul de ași” pe KIF Vejen, din Danemarca, după 21-16 și 22-21.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















