Home Sport Flacăra JO din 2012, aprinsă la Olimpia

Flacăra JO din 2012, aprinsă la Olimpia

DISTRIBUIŢI

Organizatorii au reînviat, după patru ani de absență, spiritul celui mai mare eveniment sportiv din lume, Jocurile Olimpice, care se vor desfășura în vara acestui an. Celebra flacără olimpică a fost aprinsă, conform tradiției, în Grecia, la Olimpia, acolo unde a luat naștere competiția. O actriță care a interpretat-o pe Înalta Preoteasă Ino Menegaki i-a înmânat torța primului alergător, campionaul grec la natație Spyros Gianniotis, care îi va preda simbolul lui Alexander Loukos, un pugilist britanic de 19 ani de origine elenă. Flacăra va petrece o săptămână pe teritoriul Greciei, timp în care va trece și pe la Acropole, iar pe 17 mai va ajunge pe stadionul din Atena, unde va fi predată delegației britanice în cadrul unei ceremonii pline de fast. Circuitul simbolului Jocurilor Olimpice pe teritoriul Marii Britanii va începe la 19 mai și va dura 70 de zile, iar pe 27 iulie va ajunge la festivitatea de deschidere a evenimentului.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.