Numai două restricții pe pârtii
România va găzdui, între 17 și 22 februarie, Festivalul Olimpic al Tineretului European, eveniment care nu va afecta decât parțial activitățile care se desfășoară în mod normal în Brașov. Astfel, prețurile la cazare vor crește, însă turiștii care își permit să își ia schiurile pe pârtie în această perioadă le vor putea folosi fără prea mari probleme. Toate cele șapte pârtii din Poiana Brașov – Bradul, Drumul Roșu, Kanzel, Lupului, Stadion, Sulinar și Subteleferic – vor fi deschise publicului larg, care va putea folosi și intalațiile de transport pe cablu. Turiștii vor avea accesul interzis doar în două zone, în partea superioară a pârtiei Lupului, unde vor avea loc antrenamentele, și în cea inferioară a pârtiei subteleferic, unde se vor desfășura probele propriu-zise. „Toate zonele restricționate vor fi semnalizate și marcate corespunzător, pentru a ne asigura că sportivii și turiștii, amatori de schi, se află în deplină siguranță. Rugăm publicul să respecte aceste marcaje și restricții. Totodată, am solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane pentru menținerea siguranței în zona de concurs”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru, care ocupă și funcția de președinte al Comitetului de Organizare a FOTE.
Pârtia Subteleferic, cu o lungime totală de 2.200 de metri, o lățime medie de 35 metri și o diferență de nivel de 650 de metri, este omologată pentru slalom și slalom uriaș până la 1 noiembrie 2022. Punctul de plecare este la 1.700 de metri, linia de sosire fiind amplasată la 650 de metri.
La această ediție a competiției de schi alpin vor lua startul 187 de sportivi născuți între 1995 și 1996, ei fiind însoțiți de 82 de oficiali. Toi participanții vor fi cazați la șase hoteluri din Poiana Brașov, care țin locul celebrului „sat olimpic”.
Foto: www.infopensiuni.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















