FRF este somată de FIFA să sancţioneze gruparea FCU Politehnica Timişoara & Invest SA, conform deciziei TAS în cazul palmaresului, în caz contrar forul român urmând să facă obiectul unei proceduri disciplinare, sancţiunile putând ajunge până la excluderea din competiţiile organizate de FIFA.
Într-un fax remis miercuri, de către FIFA secretarului general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Adalbert Kassai, se menţionează că, în urma analizării unei plângeri venite din partea SC FC Politehnica Timişoara SA, patronată de Claudio Zambon, forul internaţional a ajuns la concluzia că decizia TAS în cazul palmaresului grupării de fotbal Poli Timişoara nu a fost aplicată corect de către FRF. -Decizia TAS trebuia în mod evident să fie aplicată clubului care evoluează în prima ligă din România, FCU Politehnica Timişoara & Invest SA. În consecinţă, solicităm Federaţiei Române de Fotbal să aplice corect decizia TAS, în toate punctele sale-, se arată în comunicatul FIFA.
FRF este somată astfel, ca până pe data de 15 iunie 2007, să pună în aplicare decizia TAS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















