Lotul formatiei FC National s-a reunit ieri, la amiaza, dupa ce presedintele clubului, Constantin Iacov, a sustinut o conferinta de presa in cadrul careia a prezentat noul staff tehnic si achizitiile facute de formatia din Cotroceni. Oficialul -bancar- a dezvaluit si faptul ca isi doreste ca din sezonul 2006-2007 FC National sa revina la vechea denumire -Progresul-. Iacov a anuntat ca Ryan Griffiths a semnat un contract cu Rapid pentru o perioada de trei ani, jucatorul australian urmand sa primeasca 70.000 de euro pe sezon. Presedintele gruparii din -Parcul cu Platani- s-a laudat ca a reusit sa scoata din buzunarul patronului giulestean, George Copos, suma de aproximativ 1,4 milioane de euro.
Noile achizitii ale lui FC National sunt Claudiu Dragan, Alin Ilin (ambii de la Jiul Petrosani), Catalin Cursaru (de la FC Vaslui) si Liviu Rusu (de la Sportul Studentesc), iar noul antrenor principal al -bancarilor- va fi Marin Duna, un fost jucator al -bleu-albastrilor-, si il va avea ca secund pe Victor Ene.
Constantin Iacov a declarat ca dupa plecarea lui Griffiths la Rapid, singurii care vor mai parasi Cotroceniul in aceasta vara sunt Sapunaru si Herea insa oficialul nu a vrut sa dezvaluie posibilele destinatii ale celor doi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















