Pilotul a provocat un nou accident pe circuit
Situațiile neplăcute pe care le cauzează pilotul lui Lotus-Renault, Romain Grosjean, sunt din ce în ce mai dese în ultima perioadă. După ce în Belgia a provocat un accident care a condus la patru abandonuri, printre ghinioniști numărându-se și liderul Fernando Alonso, și a primit o etapă de suspendare, francezul a greșit și în acest weekend, în Japonia. Cu ocazia Grand Prix-ului local, Grosjean l-a tamponat imediat după start pe Mark Webber, de la Red Bull, care a ocupat locul secund pe grila de start. Ambii piloți au continuat cursa, însă au fost nevoiți să facă o oprire suplimentară la boxe, care l-a trimis pe australian doar pe poziția a noua. Webber a fost de nestăpânit după trecerea liniei de sosire, vorbind în termeni destul de duri despre adversarul său. „Nu am văzut ce s-a întâmplat la start, dar băieții mi-au confirmat că a fost din nou o tâmpenie a lui Grosjean. Noi încercăm în fiecare weekend să ne luptăm pentru niște rezultate decente, dar el încearcă la fiecare cursă să ajungă cât poate de repede la al treilea viraj. E frustrant, pentru că sunt câțiva favoriți care au de suferit din cauza lui, așa că probabil are nevoie de o nouă vacanță. A fost numai greșeala lui. Câte erori poți să faci? De câte ori poți face aceeași greșeală? Incidente în primul viraj, da… Este stânjenitor la acest nivel pentru el”, a declarat Webber la finalul Marelui Premiu al Japoniei.
Cu toate că Grosjean și-a făcut „mea culpa”, declarând că a încercat să evite contactul, dar fără succes, managerul echipei Red Bull consideră că ar trebui luate măsuri drastice împotriva francezului. „Cred că lucrul cel mai îngrijorător este atunci când greșelile se repetă. Dacă faci greșeli, e în regulă, dar important e să înveți din ele. Șapte accidenmte provocate în acest an sunt cam multe. Azi, Mark a fost victima și l-a costat cel puțin un loc pe podium”, a declarat Christian Horner.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















