România se pregătește pentru CE din Danemarca și Norvegia
Echipa națională de handbal feminin a României a cucerit Trofeul Carpați, turneu amical desfășurat la Drobeta-Turnu Severin. În finala de ieri, „tricolorele“ au câștigat destul de lejer în fața Ucrainei, 35-27, după ce la pauză au condus la o diferență de șapte goluri, 20-13. Selecționerul Radu Voina s-a declarat în general mulțumit de prestația elevelor sale, dar a subliniat că există încă anumite aspecte ale jocului care trebuie îmbunătățite. De asemenea, antrenorul a menționat că nu a pus preț pe rezultate, chiar dacă în cele din urmă s-a reușit câștigarea trofeului. „Importante au fost relațiile de joc și descătușarea fetelor în teren. E o atmosferă bună în echipă și asta contează mult în perspectiva Campionatului European. Au fost și fluctuații în joc care sigur că nu ne mulțumesc, dar am încredere că putem lucra mai mult până la plecarea la Europene. Va veni și un moment mai delicat pentru că urmează să alegem lotul de CE și va fi foarte greu, având în vedere că toate fetele au muncit enorm“, a declarat selecționerul Radu Voina.
Până la turneul final din Danemarca și Norvegia, handbalistele vor mai participa la un turneu amical în Franța, între 26 și 28 noiembrie, iar pe 30 noiembrie și 1 decembrie vor juca de două ori împotriva Germaniei. România va debuta la Campionatul European pe 7 decembrie, împotriva Spaniei. Din Grupa A mai fac parte reprezentativele Danemarcei și Serbiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















