Home Sport HCM, pregătiri pentru Liga Campionilor

HCM, pregătiri pentru Liga Campionilor

DISTRIBUIŢI

Echipa de handbal masculin HCM Constanța nici nu concepe să nu se lupte pentru obținerea unui nou trofeu de campioană națională, atenția întregii echipe fiind îndreptată mai degrabă către meciurile din Liga Campionilor. Pentru a ajunge, iar, în grupele celei mai importante competiții intercluburi de pe continent, formația de la malul mării va trebui să câștige turneul de calificare găzduit de Portugalia în zilele de 31 august și 1 septembrie. Cu o lună la dispo­ziție pentru consolidarea sistemelor de joc și definitivarea componenței lotului, HCM a perfectat participarea la o cupă amicală în Mace­donia, în perioada 14-17 august. La competiția respectivă și-au mai anunțat prezența gazdele Vardar Skopje, Metalurg Skopje și RK Struga, Ivry Handball, Versille Handball (ambele din Franța) și Meșkov Brest (Belarus). Din lotul deplasat de constănțeni ieri dimineață în Slovenia, unde se vor pregăti până pe 12 august – când este programată deplasarea spre Macedonia – lipsesc doi dintre jucătorii străini, pe care condu­cerea tehnică nu se va baza în viitorul se­zon. Mai exact, sârbii Dalibor Cutura și Milutin Dragicevici au rămas în afara planurilor după ce conducerea Federației Române de Handbal a anunțat limitarea numă­rului de jucători străini într-o echipă. „Nu putem avea cinci jucători în lot și să folosim doar trei (n.r – referitor la decizia FRH). Ambii au contracte foarte mari și nici evoluțiile lor nu au fost foarte convingătoare în Liga Campionilor, competiție pentru care au fost aduși. Le-am propus diminuarea contractelor sau posibilitatea de a pleca liberi, fiind sub contract până în 2014. Este posibil ca și Vujadinovici să plece împrumut dacă vom reuși să aducem un inter dreapta străin”, a declarat directorul executiv al grupării constănțene, Nurhan Ali.
Extrema George Buricea, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui HCM, s-a declarat încântat de participarea la turneul din Macedonia, despre care spune că va fi foarte folositor în vederea pregătirii competiției oficiale din Portugalia. „Vom avea mai multe meciuri, dar cu atât mai bine. O pregătire foarte importantă, mai ales că va fi un turneu foarte greu în Portugalia și trebuie să fim
într-o formă cât mai bună în acel moment”, a declarat Buricea.
Cei 14 jucători deplasați în cantonamentul din Slovenia sunt Popescu, Stănescu (portari), Buri­cea, Sabou (extreme stânga), Toma, Sadoveac (extreme dreapta), Șimicu, Adzici, Angelovski (interi stânga), Csepreghi, Stavrositu (centri), Novanc, Cristescu (pivoți) și Criciotoiu (inter dreapta).

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.