Home Sport Ilie Năstase, decorat de ziua lui

Ilie Năstase, decorat de ziua lui

DISTRIBUIŢI

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe astăzi pe Ilie Năstase, prilej cu care a susținut și un discurs:

‘Domnule Ilie Năstase,

Doamnă Ministru,

Onorată audiență,

Ne-am reunit astăzi, la Palatul Cotroceni, pentru a vă recunoaște și onora performanțele și contribuția dumneavoastră de necontestat la prestigiul internațional pe care l-ați imprimat tenisului românesc, prin acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Comandor. Vă mulțumesc, în numele României și al meu personal, pentru că ați servit cu dedicație reputația sportului românesc peste hotare.

Tot astăzi, sărbătoriți împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani. Chiar și pentru un Președinte, o astfel de coincidență, de festivitate, este o ocazie rară. țin din toată inima să vă urez ‘La mulți ani, multă sănătate!’ și vă doresc să rămâneți în continuare la fel de activ și să insuflați determinare tinerilor sportivi!

Predestinare sau nu, tot pe data de 19 iulie, cu 24 de ani înainte de a vă naște, a avut loc primul meci al echipei de tenis a României într-o Cupă Davis.

Ați fost născut, domnule Ilie Năstase, să oferiți tuturor iubitorilor de sport mai mult decât performanță, ați fost un fenomen al naturii umane pe terenul de tenis.

În sportul pe care l-ați practicat cu atâta pasiune, devenind unul dintre cei mai importanți jucători de tenis la nivel mondial, ați oferit spectacolul total. Celebrele competiții US Open și Roland Garros vă păstrează în clubul select al celor care le-au câștigat.

Pentru generația mea, ați fost un sportiv de vis. Deși nu aveam la dispoziție mijloacele media de astăzi, când juca Ilie, era sărbătoare: ne adunam cu toții în fața unui televizor ori deschideam aparatele de radio pentru a admira și asculta spectacolul pe care îl creați pe teren.

Atunci, uitam cu desăvârșire de toate nedreptățile acelor ani și mulți visam să ajungem ca dumneavoastră. Ați fost cu siguranță idolul unei generații.

În țară sau în străinătate, lumea vă cunoaște și vă recunoaște ca un simbol al tenisului și un simbol al României. Fără dumneavoastră, tenisul nu ar fi ceea ce este astăzi.

Veți rămâne pentru totdeauna un reper pentru sportul românesc și îmi doresc ca performanțele dumneavoastră să constituie un imbold pentru tinerele generații de sportivi.

În încheiere, vă felicit încă o dată pentru acest însemn de prețuire pe care vi l-am acordat în numele Statului Român și vă doresc multă sănătate! La mulți ani!’.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.