
Moldovan, optimist înainte de FC Brașov – FC Vaslui
FC Brașov și FC Vaslui se vor lupta, în această seară, în prima manșă a celei de-a doua semifinale din Cupa României.
Cupa României, sau „competiția care asigură cel mai ușor un loc în Europa“, continuă în această seară, cu semifinala FC Brașov – FC Vaslui. „Stegarii“ au avut un start de retur mai mult decât ezitant, reușind antipeformanța de a pierde trei partide la rând, rezultate pe care Viorel Moldovan speră să le facă uitate cu ocazia acestei partide. „Este clar că ne așteaptă o dublă manșă dificilă, mai ales că nu trecem printr-un moment prea bun. Trebuie să transformăm toată frustrarea acumulată într-o determinare foarte mare, care să ne aducă un rezultat bun în meciul de la Brașov. Am încredere în băieți că vor depăși această pasă mai puțin bună și că meciul din Cupa României va reprezenta doar începutul unei perioade bune“, a declarat, încrezător, antrenorul brașovenilor.
Moldovan le-a atras atenția elevilor săi și asupra stilului de joc, care trebuie să fie diferit față de cel din meciurile de campionat: „Această echipă are un potențial foarte mare și trebuie să revină la ceea ce era în turul campionatului. Este extrem de important să jucăm inteligent, pentru că, fiind o dublă manșă, nu obține nimeni calificarea după primul joc“.
Partida FC Brașov – FC Vaslui va începe în această seară, la ora 20:15, în direct la Pro TV. Manșa întâi a celeilalte semifinale, Dinamo – CFR Cluj, a avut loc aseară, după închiderea ediției.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















