Suporterii lui Fenerbahce au trecut foarte ușor peste calificarea în play-off-ul Europa League, obținută după 1-1 și 4-1 cu FC Vaslui, și și-au concentrat întreaga atenție asupra Supercupei Turciei, meci pierdut în fața eternei rivale Galatasaray, 2-3. Tabela a indicat 1-1 la pauză și 2-2 în minutul 90, când formația „Cim-Bom” a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, transformată de Selcuk. Fanii lui Fenerbahce nu au suportat această înfrângere, astfel că la finalul jocului au năvălit pe teren, răfuindu-se cu forțele de ordine după ce au devastat stadionul. În cele din urmă, turbulenții au fost împrăștiați. Acest incident vine la numai câteva săptămâni de la o întâmplare identică, petrecută după ce Galatasaray și-a adjudecat titlul de campioană tot în fața rivalei din Istanbul.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















