
Fostul lider al echipei naționale a României l-a ironizat pe selecționerul Victor Pițurcă după meciul din Grecia și știe că nu va mai evolua pentru reprezentativă în timpul mandatului său, dar le ține pumnii strânși „tricolorilor”. Atacantul consideră că șanse există în continuare, deoarece un succes cu 2-0 al jucătorilor noștri nu ar fi imposibil de obținut. „Jucăm acasă, trebuie să marcăm în primul sfert de oră, apoi cred că putem să întoarcem și rezultatul. Nu am văzut nicio fază din meciul tur, dar am înțeles că nu a fost un meci prea reușit. Dacă la 1-1 puteam să ținem de rezultat, era altceva. Nu e imposibil să întoarcem rezultatul. Noi va trebui să atacăm, asta e clar. Trebuie să fim foarte lucizi, cu o maturitate mai mare la mijloc. Va fi greu, pentru că grecii vor pregăti și ei meciul foarte bine. Probabil că vor face antijoc, nu vor lăsa echipa noastră să își facă jocul. Dar sunt două goluri până la urmă, s-a mai întâmplat cu Steaua în meciul cu Ajax, acum de curând. Cu publicul în spate și cu atmosfera pe care o vor crea suporterii noștri se poate realiza. E adevărat că și grecii vor fi periculoși pe contraatac, dar cred că știe și domnul Pițurcă faptul că nu trebuie să fim descoperiți. Dacă primim un gol s-a terminat”, a declarat Mutu la Dolce Sport.
Atacantul lui Ajaccio a postat pe Facebook o poză trucată, în care Pițurcă fusese înlocuit cu personajul Mister Bean, alături de mesajul „Sigur ne calificăm”.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















