Mai sunt aproape două săptămâni până la startul Jocurilor Olimpice de la Londra, iar detaliile organizatorice par bine puse la punct, cel puțin dacă e să ne luăm după declarațiile președintelui Comitetului Internațional Olimpic, Jacques Rogge.
Belgianul consideră că s-au luat toate măsurile pentru a evita problemele de securitate, adică cele mai serioase care pot apărea pe durata desfășurării competiției. Firma privată G4S trebuia, conform înțelegerii inițiale, să asigure 10.400 de agenți la JO, dar în cele din urmă a recunoscut că a întâmpinat dificultăți serioase în procesul de recrutare a personalului.
Astfel, situația a fost rezolvată cu ajutorul armatei britanice, care a mobilizat 3.500 de militari care vor asigura ordinea între 27 iulie și 12 august. Rogge este conștient că vor apărea probleme neprevăzute, dar e convins că organizatorii
și-au luat toate măsurile de precauție. „Am văzut deja numeroase situații apărute în ultimul minut. Este treaba organizatorilor și a guvernului de a-și demonstra flexiblitatea și abilitatea de adaptare și eu sunt sigur că așa va fi și la Londra. Suntem încrezători”, a declarat Rogge. Președintele Comitetului Internațional Olimpic a dat asigurări că spectatorii și sportivii nu se vor simți ca într-o zonă de conflict, în ciuda numărului mare de forțe armate care vor fi peste tot. „Nu vor fi arme la vedere. Soldații vor fi gata să intervină, dar acest lucru nu va fi vizibil. Din 1972, securitatea a fost întotdeauna prezentă la JO, dar puțin vizibilă”, a conchis Rogge. Președintele mondial al olimpismului nu s-a arătat îngrijorat de condițiile de ploaie din Londra, fiind convins că sportivii vor putea să se adapteze fără probleme.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















