Președintele Comitetului Olimpic Internațional, Jacques Rogge, va veni în România la sfârșitul acestei luni, când va lua parte la inaugurarea Centrului Teritorial de Studii și Cercetări Olimpice din incinta Bibliotecii Universității din Oradea. Cu această ocazie, belgianului i se va decerna și titlul de Doctor Honoris Causa al instituției respective de învățământ. Invitația oficialului a venit din partea unuia dintre cadrele didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport, Vasile Marcu. Profesorul susține că nu a întâmpinat vreun refuz inițial, dar recunoaște că programul încărcat al președintelui CIO i-a dat bătăi de cap. „Mai greu a fost să stabilim data exactă, pentru că vizita în România a unui președinte CIO este la nivel de protocol zero, la fel ca pentru un președinte de stat“, a declarat Vasile Marcu.
Jacques Rogge va sosi la București pe 21 septembrie, de unde va pleca imediat la Oradea, cu un elicopter. După evenimentul de inaugurare la care va participa, belgianul se va întoarce în Capitală, unde este posibilă și o întâlnire cu președintele Traian Băsescu și cu șeful Comitetului Olimpic Român, Octavian Morariu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















