FC Barcelona a decis să întărească măsurile de disciplină aplicate jucătorilor, pentru a evita abaterile care au afectat în sezonul trecut performanţele echipei antrenate de olandezul Frank Rijkaard. Astfel, fotbaliştii de pe -Nou Camp- vor fi supuşi la mai multe controale, după cum a mărturisit Txiki Begiristain, directorul sportiv al clubului catalan. Sezonul trecut, gafele şi declaraţiile maliţioase ale unor jucători precum Ronaldinho sau Samuel Eto*o au făcut înconjurul Europei şi au fost criticate în nenumărate rânduri de presa din Spania. Indisciplina fotbaliştilor din lotul catalan a fost văzută ca principalul motiv al eşecurilor sportive ale fostei câştigătoare a Ligii Campionilor. Begiristain a insistat asupra faptului că echipa trebuie să aibă -o existenţă normală-, nu cum a fost în ultimele sezoane. El a precizat că, de exemplu, jucătorii ar trebui -să ia masa la ei acasă înaintea meciurilor şi să nu iasă în oraş cu 48 de ore înainte-. FC Barcelona va efectua un stagiu de pregătire în Scoţia, unde are programate două meciuri amicale: cu Dundee United şi Hearts of Midlothian, după care va pleca într-un turneu în China şi Japonia, la începutul lunii august.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















